10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAvocaţii lui Solomon au cerut liberarea sub control judiciar

Avocaţii lui Solomon au cerut liberarea sub control judiciar

Avocaţii lui Antonie Solomon încearcă să-l scoată pe acesta din arestul preventiv al poliţiei argeşene. Apărătorii au depus ieri la Tribunalul Piteşti, instanţa de fond, o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, care se va judeca astăzi. Chiar dacă judecătorul de la Tribunalul Piteşti aprobă cererea, Antonie Solomon nu va fi eliberat imediat, ci numai după judecarea recursului, care va avea loc la Curtea de Apel Piteşti, cel mai târziu marţi, 16 martie. Cu alte cuvinte, pentru a-l scăpa de arestul preventiv, avocaţii lui Solomon trebuie să-i convingă atât pe judecătorul de la Tribunal, cât şi pe cel de la Curtea de Apel. Procedural, dacă pierd la tribunal, procurorii DNA Piteşti vor face recurs în 24 de ore, aşa cum cere legea. Dacă nu fac recurs, iar judecătorul nu îi pune condiţii, Antonie Solomon este eliberat în 24 de ore, adică sâmbătă s-ar putea întoarce la Craiova ca primar. Cornel Penescu, cel care are calitatea de învinuit în dosarul de mită al lui Solomon, a încercat şi el această formă de eliberare din arest, dar judecătorii din Piteşti i-au respins cinci cereri. Penescu a scăpat de zăbrele doar după ce avocaţii au strămutat dosarul de la Piteşti la Ploieşti, judecătorii prahoveni interpretând altfel legea.

Ce este liberarea sub control judiciar

Potrivit Codului de Procedură Penală, „organul judiciar îi poate impune învinuitului sau inculpatului să respecte una sau mai multe obligaţii“. Printre acestea se regăsesc obligativitatea de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere, de a nu se deplasa la anumite spectacole sportive ori culturale, de a nu conduce nici un vehicul sau să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta. De asemenea, în cazul liberării provizorii, inculpatul este obligat să nu depăşească limita teritorială fixată decât în condiţiile stabilite de instanţă sau să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat.
Dacă nu le respectă, inculpatul este din nou arestat preventiv. Potrivit Codului de Procedură Penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă „în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte  infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

48 COMENTARII