11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate„Baronul de Gorj” a fost audiat la Tribunalul Hunedoara

„Baronul de Gorj” a fost audiat la Tribunalul Hunedoara

După ce la termenele precedente a absentat din motive medicale, Nicolae Mischie s-a prezentat ieri, la proces

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Nicolae Mischie a fost chemat ieri, din nou, la Tribunalul Hunedoara pentru a-şi susţine apelul într-un dosar, aflat pe rolul instanţei hunedorene, în care a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. De data aceasta, Mischie nu a mai absentat ca şi la termenele precedente, ci a fost audiat de magistraţi pentru a-şi susţine cauza.

După ce a absentat la ultimele două înfăţişări ale procesului, din motive medicale, Nicolae Mischie s-a prezentat ieri dimineaţă, la Tribunalul Hunedoara, unde a avut loc apelul în dosarul în care a fost condamnat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Fostul „baron de Gorj” a fost audiat de magistraţi, iar apărătorul său a depus la dosar o cerere de probaţiune, instanţa acordând un nou termen de judecată pentru data de 15 martie, dată până la care avocatul lui Mischie trebuie să motiveze această cerere.
În acest dosar, Nicolae Mischie a fost condamnat, după ce fusese acuzat că în perioada în care a fost preşedinte al CJ Gorj a încheiat un contract de modernizare a unor drumuri judeţene, iar conform anchetatorilor, preţul plătit de instituţia la cârma căreia s-a aflat Mischie ar fi fost supraevaluat.
La mijlocul lunii aprilie 2009, Nicolae Mischie a fost condamnat de magistraţii Tribunalui Hunedoara, la doi ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi, într-un alt dosar, ce a făcut referire la la două autoturisme aduse în ţară din străinătate în urmă cu 9 ani, care potrivit anchetatorilor, ar fi fost înscrise fără taxe vamale pe o firmă a acestuia.
Pe lângă funcţia de preşedintele al CJ Gorj, deţinută între anii 1996 -2004,  Nicolae Mischie a mai fost, pe rând, şef la organizaţiile judeţene ale PSD, PNG, repesctiv PSR Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS