Acasă Actualitate Centrul istoric, bun de cumpărat

Centrul istoric, bun de cumpărat

-

Renovarea centrului istoric al Craiovei le dă bătăi de cap autorităţilor publice. După ce au pus la punct un proiect pentru revitalizare, care, din păcate, nu include şi renovarea clădirilor, cea mai importantă bogăţie culturală a centrului Craiovei, edilii sunt blocaţi în hăţişul legislativ la capitolul investiţii. Potrivit reglementărilor în vigoare, clădirile, fie ele şi monumente istorice, nu pot fi reparate cu bani publici dacă sunt proprietate privată, aşa cum nu pot fi restaurate nici în baza proiectelor cu finanţare europeană, cum este chiar cazul revitalizării centrului istoric. Primăria nu mai este însă dispusă să aştepte modificări legislative. „Noi am încropit deja o solicitare de finanţare la Ministerul Dezvoltării, pentru achiziţionare de terenuri şi clădiri şi pentru reparaţii la unele imobile care nu sunt proprietate privată. Este vorba de zece milioane de lei pentru anul 2010. Nu se rezolvă nici dacă primim aceşti bani, însă ar fi un început“, a spus arhitectul-şef al Craiovei, Mircea Diaconescu. Proiectul eligibil prin care Bănia primeşte 20 de milioane de euro nerambursabili în cadrul planului integrat de dezvoltare cuprinde soluţii tehnice pentru amenajarea esplanadelor, a iluminatului arhitectural, a spaţiilor verzi, pentru reabilitarea reţelelor de utilităţi şi de mobilare urbană. 

ȘTIRI VIDEO GdS

4 COMENTARII