17.8 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: Elevul criminal a fost reţinut

Mehedinţi: Elevul criminal a fost reţinut

Sorin I., elevul de 16 ani, din comuna Obârşia de Câmp, care vineri şi-a înjunghiat colegul de şcoală cu un cuţit în inimă a fost reţinut în arestul IPJ Mehedinţi pentru 24 de ore.  Elevul, care l-a înjunghiat mortal pe Alexandru Cocoană, de 13 ani, la ieşirea de la ore, în staţia de autobus din satul Obârşia de Câmp, afost prezentat Parchetului de pe lângă TribunalulMehedinţi cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Judecătorii au dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 19 zile, el fiind cercetat pentru omor calificat, dar şi pentru port ilegal de armă.
Potrivit martorilor şi poliţiştilor, Sorin I, a aruncat cuţitul pe câmp după ce l-a lovit pe Alexandru, apoi a dispărut.
"În continuare, se fac cercetări de către procurorul criminalist pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta, cât şi pentru încadrarea juridică a faptei", a declarat Dan Pătruţescu, comisar Serviciul Investigaţii Criminale Mehedinţi. Dacă va fi găsit vinovat, minorul de 16 ani riscă între 15 şi 25 de ani închisoare pentru lovitură cauzatoare de moarte sau omor, însă fiind minor va efectua jumătate din pedeapsă.
Alexandru Cocoană, elevul de 13 ani din Obârşia de Câmp, care şi-a găsit sfârşitul prea devreme va fi condus luni pe ultimul drum şi va fi înmormântat în satul său natal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS