17.8 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisia Europeană va organiza o misiune în România, împreună cu FMI

Comisia Europeană va organiza o misiune în România, împreună cu FMI

În perioada 28 octombrie-9 noiembrie 2009 Comisia Europeană va trimite o misiune la Bucureşti pentru a evalua respectarea condiţiilor de acordare a asistenţei privind balanţa de plăţi, oferită României de către Uniunea Europeană.
Îndeplinirea acestor condiţii reprezintă o cerinţă obligatorie pentru acordarea sumei de 1 miliard de euro, fonduri UE. Aceasta constituie cea de-a doua tranşă a pachetului de asistenţă financiară pe termen mediu de până la  5 miliarde de euro. Dacă va fi necesar, va fi organizată o nouă misiune după formarea noului guvern. Reprezentanţii Comisiei Europene vor fi însoţiţi de membri ai FMI şi ai Băncii Mondiale.
Pentru ca această a doua examinare să fie încununată de succes, este necesar să se se elimine riscul de derapaje fiscale de la sfârşitul anului 2009 şi să se adopte bugetul pentru anul 2010, în condiţiile unui deficit bugetar care să nu depăşească  5.9  la sută din PIB. În plus, este necesar să se ajungă la un acord privind politicile fiscale, macroeconomice şi structurale, necesare pentru succesul programului de asistenţă financiară. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS