10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateControl stomatologic gratuit

Control stomatologic gratuit

150 de elevi de clasele I-IV din judeţul Dolj au beneficiat de control stomatologic şi consiliere de specialitate gratuite, în cadrul unei acţiuni de prevenţie organizate pe 23 şi 24 octombrie de Clubul Rotary din Craiova, în parteneriat cu Rotary Costa Mesa, Los Angeles Statele Unite ale Americii şi compania Procter & Gamble.
Controlul dentar a fost efectuat de medici specialişti din Olanda şi România, care au încercat să-i convingă pe cei mici de importanţa periajului dentar, dar şi de necesitatea controlului periodic la medicul stomatolog.
„Le oferim copiilor câteva sfaturi de igienă dentară şi încercăm să-i conştientizăm să vină la dentist, fără frică. Dacă în timpul controlului vom găsi copii cu probleme dentare, îi vom sfătui să meargă la un cabinet stomatologic, iar unii dintre ei vor putea să beneficieze pe loc de tratament gratuit“, a precizat Alex Ureche, reprezentantul Organizaţiei „Children aid and developement“ şi al Rotary Costa Mesa.
Printre medicii care au oferit consultaţii gratuite s-a aflat şi Sanda Negrea, medic stomatolog, care a venit special de la Amsterdam pentru a se alătura proiectului. Împreună cu alţi medici stomatologi din Bucureşti, Craiova şi Filiaşi, ea a oferit vineri consultaţii elevilor din Filiaşi, Fratoştiţa şi Poiana Mare. Sâmbătă, controalele se desfăşoară în două cabinete stomatologice puse la dispoziţie gratuit de Centrul Medical „Helios“ pentru 60 de elevi ai Colegiului Naţional „Elena Cuza“ din Craiova. Toţi copiii au primit şi materiale promoţionale: periuţe de dinţi, creioane colorate şi puzzle-uri.
Organizatorii intenţionează ca pe viitor astfel de acţiuni să aibă loc în mai multe şcoli din judeţul Dolj, în fiecare an, pentru ca un număr cât mai mare de copii, în special din rândul celor ai căror părinţi nu au timp, să beneficieze de o educaţie sanitară corespunzătoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS