12.9 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateSondaj CSOP: Băsescu şi Geoană intră în turul doi

Sondaj CSOP: Băsescu şi Geoană intră în turul doi


Traian Băsescu şi Mircea Geoană se vor lupta în turul doi al prezidenţialelor, arată un sondaj CSOP, realizat la comanda PD-L.
Acelaşi sondaj arată că, în cazul în care Băsescu şi Geoană ar intra în turul al doilea, actualul şef al statului ar mai câştiga un mandat în fruntea ţării.
Potrivit sondajului, în primul tur de scrutin, Traian Băsescu ar obţine 37% din voturi, Mircea Geoană – 24%, Crin Antonescu – 13%. Sorin Oprescu ar câştiga 10% din voturile cetăţenilor, Corneliu Vadim Tudor – 7%, Gigi Becali – 5%, Kelemen Hunor – 4%.
După turul al doilea, în care s-ar confrunta Traian Băsescu şi Mircea Geoană, actualul şef al statului ar obţine un nou mandat în fruntea ţării, cu 53% din voturi, în defavoarea lui Mircea Geoană, care ar fi votat de 47% dintre români.
În cazul în care în turul doi ar intra Traian Băsescu şi Sorin Oprescu, candidatul PD-L ar obţine 52% din voturi, în timp ce Oprescu ar fi votat de 48% dintre cetăţeni.
A treia variantă luată în calcul pentru turul doi este cea în care Traian Băsescu se va lupta pentru voturi cu Crin Antonescu. În acest caz, Băsescu ar obţine 57%, iar Antonescu – 43%.
În cazul unor eventuale alegeri parlamentare, PD-L şi PSD ar obţine un scor destul de apropiat. Respectiv 36 şi 33%. PNL ar fi votat de 14% dintre români, iar UDMR de 6%. O surpriză ar fi PRM, care ar reintra în parlament, fiind votat de 6% dintre cei care se prezintă la urne.

Românii susţin în proporţie covârşitoare reforma lui Băsescu

Românii sunt de acord şi cu reducerea numărului de parlamentari: 82,2% dintre cei intervievaţi spun că sunt de acord cu mai puţini parlamentari, 9,2% cred că ar trebui să rămână acelaşi număr de senatori şi deputaţi, iar 0,4 procente înclină spre creşterea numărului de parlamentari.
Despre pensie, 81% dintre români spun că pensia ar trebui calculată în funcţie de contribuţie, iar 9% au declarat că anumite categorii ar trebui să aibă pensii mai mari.
Sondajul CSOP a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de persoane, dintre care 18.348 au spus că vor merge sigur la vot. Sondajul a fost făcut în perioada 17 septembrie – 7 octombrie şi are o marjă de eroare de plus/minus 0,7.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

24 COMENTARII