II. Brandul

A căuta Craiovei un brand care s-o reprezinte în ţară şi în lume, când îl ai pe Brâncuşi, mi se pare mai mult decât o naivitate. Când Brâncuşi a învăţat la Craiova, iar Colegiul tehnic de arte şi meserii care-i poartă numele încă există şi mai există şi elemente din fostul său atelier parizian, a nu profita de asta e curată descalificare, pardon!
Dacă acest minunat Colegiu ar fi fost la Paris, acolo ar fi fiinţat un mare centru cultural Brâncuşi, dacă ar fi fost la Paris, desigur! Colegiul craiovean ar putea deveni un important punct turistic pe harta Europei, dacă am şti să facem turism şi dacă am şti să ne vindem marfa. Apropo, ce-ar fi să înfiinţăm în Bănie un Centru Cultural Brâncuşi, unde să poţi afla totul despre marele sculptor, unde să se organizeze Bienale europene de artă plasică şi să se acorde marele premiu Brâncuşi?
În acest centru cultural s-ar face film şi teatru, pictură şi sculptură, coregrafie, artă fotografică. Tinerii craioveni ar fi educaţi în spiritul lui Brâncuşi. Dar, la noi, nimeni nu vine să viziteze Colegiul Brâncuşi, nimeni nu ştie cum poate ajunge aici, iar dacă totuşi ajunge, zăreşte în curtea amintitei instituţii câteva bârne înnegrite de ploi şi de timp care s-a presupus cu ani în urmă că ar fi aparţinut atelierului marelui sculptor.
Şi noi căutăm branduri pentru Craiova, în loc să valorificăm comorile pe care le avem.
Brâncuşi afirma odată: „Craiova a fost întâia minune a vieţii mele“. Din păcate, Craiova n-a făcut nimic pentru el şi nu şi-a justificat alintarea artistului.
Marile oraşe ale lumii au legat în mod strălucit trecutul cu prezentul; Milano, bunăoară, foloseşte ca branduri celebrul Dom şi opera „Scala“, dar, în acelaşi timp, este şi capitala mondială a modei. Noi îl avem pe Brâncuşi, pe care-l ştie toată planeta şi pentru asta numele său trebuie folosit la maximum. Trebuie să facem istorie, să nu uităm că prezentul face parte din istorie, el valorifică tot ce am avut bun. Din păcate, Brâncuşi se naşte o singură dată. Craiova îi e datoare.