15.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMai multe vagoane ale trenului care a deraiat în Cluj s-au prăbuşit într-o râpă

Mai multe vagoane ale trenului care a deraiat în Cluj s-au prăbuşit într-o râpă

O parte dintre vagoanele trenului care a deraiat în această după amiază în localitatea Boju,  din judeţul Cluj, s-au prăbuşit într-o râpă. Potrivit viceprimarului comunei Cojocna, Balog Ştefan,  accidentul s-ar fi petrecut după ce şinele de tren au cedat, jumătate dintre vagoane fiind într-un tunel prin care transportul trebuia să treacă pentru a ajunge la Cluj-Napoca. “Aici nu sunt case, nici pădure, decât câteva tufişuri. Cea mai apropiată casă este la 2 km. Sunt 6 vagoane care au deraiat, după ce a cedat şina de tren, vagoanele fiind la mijlocul transportului. Trenul mergea spre Cluj-Napoca şi intra într-un tunel când a avut loc incidentul. O parte din vagoane au căzut într-o râpă de o adâncime de 7-8 m”, a afirmat Balog. Aproape 3.000 de tone de produse petroliere erau transportate cu trenul deraiat la Cluj, şase vagoane răsturnându-se, oficialii Poliţiei Transporturi declarând că există scurgeri de combustibil şi că traficul feroviar este blocat în zonă. Trenul avea 36 de vagoane încărcate cu produse petroliere şi era operat de Unifertrans.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS