19.8 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate11.000 de ceferişti vor fi disponibilizaţi

11.000 de ceferişti vor fi disponibilizaţi

În urma întâlnirilor pentru negocieri dintre liderii sindicatelor feroviare, care au avut loc ieri, ministrul transporturilor, Radu Berceanu, subsecretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), Constantin Axinia, şi directorii de la cele trei companii CFR, ministerul de resort a anunţat că doreşte să obţină, la rectificarea bugetară, 365 de milioane de lei, pentru a suplimenta subvenţiile destinate CFR Călători, precizând că numărul angajaţilor care vor fi disponibilizaţi este de 11.000 de persoane.
„Am cerut 365 de milioane de lei la următoarea rectificare, pentru subvenţia la CFR Călători, dar mai discutăm. Multe ministere au mers la Finanţe să ceară să nu li se ia din ce au acum, iar eu am mers să cer bani. E o sumă foarte importantă pentru praful ăsta“, a declarat ministrul transporturilor, Radu Berceanu, citat de Mediafax.
Referindu-se la întâlnirea cu sindicaliştii, ministrul a spus că nu s-au stabilit măsuri concrete. „Ei au nişte nemulţumiri generale, cum ar fi faptul că se transportă marfă mai mult pe rutier decât pe feroviar. Aşa şi este, şi eu sunt nemulţumit“, a precizat Berceanu.
De asemenea, ministrul a menţionat că a solicitat sindicaliştilor să nu politizeze discuţiile. „I-am felicitat că au fost ieri (marţi – n.r.) la PSD şi au discutat acolo ce trebuie făcut, dar mi-au spus că nu au găsit soluţii. Acum s-a văzut că ştiu şi ei că CFR e la PSD“, a afirmat ministrul.
Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, a declarat după întâlnire că urmează să fie disponibilizaţi 1.400 de angajaţi de la CFR Călători, între 800 şi 1.000 de la CFR Infrastructură şi 8.500 de la CFR Marfă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII