10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMedicii, nemulţumiţi de salarii

Medicii, nemulţumiţi de salarii

Colegiul Medicilor din România îşi manifestă dezaprobarea faţă de proiectul Legii salarizării unice a bugetarilor, conform căruia veniturile cadrelor medicale vor fi drastic diminuate. Colegiul Medicilor din România este nemulţumit că, pe o grilă de la 1 la 15, un medic primar este plasat abia pe un coeficient de 5, pe care îl etichetează ca fiind „degradant pentru valoarea socială a muncii depuse“. Vineri, sindicaliştii au anunţat că vor recurge la proteste, în luna septembrie, dacă Ministerul Sănătăţii nu va acorda cadrelor sanitare sporurile promise, inclusiv cele restante, şi dacă vor fi diminuaţi coeficienţii din grila unică de salarizare, a precizat liderul Sanitas, Marius Petcu. Coeficienţii pentru sistemul sanitar sunt mai mici cu până la 25% decât în precedentul proiect şi vor duce la creşteri nesemnificative ale lefurilor.
Potrivit celei mai noi forme a proiectului Legii unice de salarizare, un medic primar ar putea câştiga între 4,05 şi 5,1 salarii minime pe economie, în timp ce venitul maxim al unei asistente medicale ar putea ajunge la trei salarii minime pe economie.
Un manager de spital cu peste 400 de paturi ar urma să câştige maximum 6,8 salarii minime, iar un manager de spital cu mai puţin de 400 de paturi, cel mult 6,3 salarii minime.În prezent, salariul minim lunar pe economie este de 600 de lei.
NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

24 COMENTARII