Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, fostul preşedinte al CCA, Gheorghe Constantin, şi directorul PIC, Liviu Făcăleaţă, vor rămâne în arest, după ce Curtea de Apel Piteşti a admis vineri recursul procurorilor DNA la decizia Tribunalului Argeş de revocare a mandatelor de arestare preventivă.
Cei trei inculpaţi au luat cuvântul pe rând, vineri, în faţa instanţei, şi au cerut eliberarea pentru a putea fi aproape de familiile lor. În ceea ce priveşte argumentul prezentat de procurorul DNA, acesta a afirmat că finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, a încercat să influenţeze un martor, chiar în timpul arestului. Este vorba de o tânără care ar fi asistat la o infracţiune de dare de mită, când Penescu i-ar fi dat lui Gheorghe Constantin suma de 270.000 de lei. Potrivit procurorului, lui Penescu i-a fost interceptată o convorbire telefonică chiar în penitenciar şi din discuţie a reieşit că acesta îi sugera martorei să-şi schimbe declaraţia.
Tribunalul Argeş a dispus pe 18 august revocarea măsurii arestării preventive în cazul finanţatorului FC Argeş, Cornel Penescu, directorului hypermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă, şi fostului preşedinte al CCA, Gheorghe Constantin, însă sentinţa a fost atacată cu recurs de procurorii anticorupţie.
Penescu, Făcăleaţă şi Constantin rămân în arest
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei