14.5 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCopiii caută pe internet prieteni

Copiii caută pe internet prieteni

Copiii care intră pe internet caută, în principal, imagini, prieteni, jocuri şi site-uri pornografice, potrivit unui studiu realizat de societatea de securitate informatică Symantec, prin verificarea a 3,5 milioane de căutări efectuate de copii, informează AFP.
Symantec a stabilit o listă de 100 de cuvinte cel mai des folosite de copiii ale căror calculatoare au fost conectate la serviciul OnlineFamily.Norton, care permite părinţilor să supravegheze activităţile celor mici pe internet.
Site-ul YouTube, deţinut de Google, este pe primul loc în căutările copiilor. Aceştia sunt interesaţi de filmele de animaţie japoneze, dar şi de imaginile comice care se răspândesc cu succes pe internet sau de soluţiile pentru temele la matematică. „Faptul că YouTube este în frunte nu constituie o surpriză. Copiii folosesc YouTube pentru a se amuza, dar şi cu scop educativ“, a declarat Marian Merritt, conducătoarea studiului Symantec.
Google şi site-ul de socializare Facebook se plasează pe locurile doi şi trei în „Top 100“ cuvinte cel mai des utilizate de copii, realizat de Symantec, acestea fiind urmate de cuvântul „sex“, site-ul de socializare MySpace şi „porno“.
Symantec a studiat 3,5 milioane de căutări efectuate de utilizatorii serviciului OnlineFamily.Norton în lumea întreagă, între lunile februarie şi iulie 2009. Căutările cu privire la regele muzicii pop, Michael Jackson, decedat la sfârşitul lunii iunie, figurează printre cele mai populare zece cuvinte, la fel ca şi site-ul de cumpărături on line eBay şi un personaj de ficţiune, Fred, care este preferat de copii pe YouTube.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS