20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSpitalele rămân fără bani de salarii la toamnă

Spitalele rămân fără bani de salarii la toamnă

Managerii spitalelor din Gorj se plâng că fondul pentru salariile personalului care lucrează în unităţile sanitare se va termina în luna octombrie, iar Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate anunţă că nu mai are bani să finanţeze asistenţa medicală spitalicească.

Unităţile sanitare din Gorj sunt subfinanţate, iar banii pentru plata salariilor cadrelor medicale ajung numai până în luna octombrie. La această concluzie au ajuns participanţii la Comisia Judeţeană de Dialog Social, care a avut ca principal punct al discuţiilor finanţarea spitalelor din Gorj. Întâlnirea a fost organizată de prefectul Ion Florescu, invitaţi fiind managerii celor opt spitale din judeţ, şeful Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate şi alţi şefi de deconcentrate. Din datele prezentate a reieşit că bugetul aprobat în anul 2009 pentru asistenţa medicală spitalicească în Gorj este de 91,5 milioane de lei. Potrivit Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, suma folosită de cele opt spitale din Gorj, în primul semestru al acestui an, este de 51,2 milioane de lei, bugetul aferent primelor şase luni din 2009 fiind cheltuit în proporţie de 100%. Jumătate din bani au fost viraţi în contul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, respectiv 26 de milioane de lei.

Managerii, sfătuiţi să taie din cheltuieli

Directorul coordonator al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Daniel Titu Bondoc, a declarat că bugetul aprobat în 2009 nu asigură integral necesarul de finanţare a spitalelor din Gorj. „Bugetul aprobat pentru anul 2009 este mai mic decât cel pentru 2008, cu 19,2 milioane de lei. Noi am transmis o solicitare cu propunerile de rectificare a bugetului Fondului naţional unic de asigurări de sănătate, în care am cerut suma de 41,1 milioane de lei ca suplimentare la bugetul aprobat asistenţei medicale spitaliceşti pentru 2009. Considerăm anul acesta ca unul de restricţii bugetare, iar necesarul de finanţare a spitalelor nu va putea fi asigurat doar de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj. Bugetul trebuie să fie suplimentat şi din alte surse, respectiv bugetele locale, bugetul Ministerului Sănătăţii sau prin atragerea de fonduri structurale. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate consideră că anul 2009 poate fi încheiat în bune condiţii de spitalele din Gorj, atâta timp cât managerii acestor instituţii înţeleg să nu depăşească sumele cheltuite anul trecut“, a precizat Daniel Titu Bondoc, care a mai precizat că una dintre soluţiile ca spitalele să facă rost de fonduri o reprezintă serviciile medicale contra cost.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII