Nu se plânge de reumatism, nici de plictiseală sau inactivitate. Cum face rost de bani, îşi întocmeşte un traseu, urcă pe bicicletă şi pleacă pe drumurile ţării. Are 72 de ani. Abia când a început să pedaleze a înţeles că România e frumoasă nu doar în lecţiile de geografie, ci şi în realitate.
Îmbrăcat într-o pereche de pantaloni scurţi, cu un tricou albastru peste care e prinsă, pe diagonală, o bandă în trei culori plină de insigne şi decoraţii, cu o şapcă având cozoroc tricolor, Gheorghe Adam a ajuns ieri-dimineaţă în centrul Craiovei. „Veteranul ciclismului naţional şi internaţional“ are 72 de ani. Nu-şi mai aminteşte când a simţit întâia dată dorul de ducă şi pasiunea pentru vehiculul cu două roţi. Par să fie acolo… de când se ştie. A umblat mult, prin Moldova şi Maramureş, în Dobrogea şi Ţara Românească, în Ardealul Unirii şi peste graniţe. În 1974, trecea prin Praga şi Varşovia. Încă mai are însemnările de atunci, ştampilele Republicii Socialiste România din diferite ambasade, aproape şterse de timp, distingându-se pe foile păstrate cu mândrie.
Timp să vezi, să observi
Sute, mii de kilometri străbătuţi de când era copil. Vreo 2.000.000 de kilometri, spune. „Pot să merg nonstop, în funcţie de condiţii, de vreme. Sunt antrenat“, zâmbeşte. De la Ţebea la Mangalia, de la Alba Iulia pe urmele lui Eminescu, Adam, cum îl cunosc gorjenii şi nu numai, a descoperit România: „Când mergi cu bicicleta, ai timp să vezi, să observi. Peisajele rămân definitiv în memorie când pedalezi. Nu e ca atunci când mergi cu maşina. Am fost de curând cu autocarul într-o zonă prin care trecusem deja. N-am înţeles nimic. Nici n-am recunoscut-o“.
Odinioară, pe când era strungar şi mergea la muncă, se trezea de dimineaţă şi mergea cu bicicleta câte 20 de kilometri. Ştia toată lumea că „Adam e în traseu“. Încerca să nu fie niciodată singur, ci în echipă, ca să mai poată pleca. Lucra şi duminicile şi apoi îşi lua câteva zile liber, să poată hoinări. Ultima dată a ieşit din ţară în 1980. „Acum mă învârtesc în România, că e loc destul!“, spune gorjeanul.
Banii de călătorie nu sunt niciodată mulţi, că n-are de unde. Îi strânge din pensie şi din ce îi mai dau oamenii. Dar nici nu se gândeşte să se plângă. „Tata şi mama au fost ardeleni. Pentru mine e greu, dar pentru tata şi generaţia lui, care au trecut prin atâtea greutăţi, n-a fost greu? Ei au făcut România mare“, spune cu mândrie de câte ori are ocazia. N-ar pleca în altă parte nici pe miliarde de dolari. Asta le şi spune tinerilor pe care-i întâlneşte, „să-şi iubească ţara – săracă sau bogată, cu greutăţi, că mizerie şi foamete au fost şi după război“.
O lună şi jumătate plecat de acasă
Când trece pe străzi, îl claxonează în semn de salut toată lumea. De aglomeraţie nu se teme: „E mai bine când e mulţime. Atunci mă simt ca un peşte în apă adâncă. Am mai multă siguranţă în trafic aglomerat, că maşinile nu pot alerga. Când nu e nimeni pe stradă, trec unii pe lângă mine de nici nu-i văd“. În „ştafeta ciclistă“ a plecat din a doua sâmbătă a lui Cireşar. A ajuns la Craiova, care-i e dragă – mai ales că are şi Velodrom! -, îndreptându-se apoi spre Filiaşi, Turceni, Rovinari. O dată, a stat departe de casă o lună şi jumătate. Cel mai mult. Altă dată, a mers fără pedale, pe o stradă cu pietre de râu. Următorul tur pe care-l plănuieşte o să fie la Mangalia, de Ziua Marinei. Îi plac marea, înotul. Demult, a salvat câţiva oameni de la înec pe când se afla la Constanţa.
Locurile şi oamenii
Nici nu se poate gândi la lucrurile care l-au nemulţumit în atâţia ani de mers prin ţară cu bicicleta. „Optimist de fel“, a păstrat în gând doar lucrurile frumoase pe care le-a trăit şi întâlnit: „Ascultam la orele de geografie că avem o ţară frumoasă şi nu-mi venea să cred. Doar când am început să pedalez am înţeles că avem o bijuterie!“.
Locurile şi oamenii… „În Alba Iulia, e un nod de drumuri, unde opresc mereu. Oamenii ăia nu mă lasă niciodată să plătesc. În Dobrogea, odată – pe vremea aia nu se găsea pâine – am întâlnit oameni care şi-au rupt de la gură să ne dea o pâine. La fel şi în Transilvania. Rupeau din raţia lor să împartă cu noi. Asta e ceva urât? Nu cred. Schimbă peisaj, schimbă tot când un om pe care nu-l cunoşti îţi dă zece mii (lei vechi – n.r.) din sărăcia lui…“.
Tur de vară
Omul-ştafetă, cum îl cunosc gorjenii, a plecat sâmbăta trecută din Târgu Jiu. A mers la mormântul Soldatului Necunoscut, în Capitală, apoi la Palatul domnitorului Constantin Brâncoveanu. A trecut prin Slatina, Balş şi, ieri, a poposit la Craiova, unde spune că i-ar fi plăcut să trăiască.
