10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞeful IPJ Vâlcea şi-a dat demisia din funcţie

Şeful IPJ Vâlcea şi-a dat demisia din funcţie

Comisarul şef de poliţie Florian Marin, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea (IPJ), şi-a înaintat, astăzi, demisia din funcţie, din motive personale şi profesionale. Conducerea interimară a inspectoratului până la organizarea concursului pentru ocuparea postului de inspector şef va fi preluată de comisar şef Nicolae Sărdărescu. Acesta a îndeplint funcţia de adjunct al şefului inspectoratului. În urmă cu aproximativ două luni, celălalt adjunct al şefului IFP Vâlcea, comisarul de poliţie Daniel Munteanu, s-a pensionat pe motive medicale, iar la scurt timp a fost arestat pentru acte de corupţie. Munteanu a fost eliberat după câteva zile, printr-o hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care i-a admis cererea de judecare în stare de libertate.
Comisarul şef Marin a început cariera profesionalã în 1990, ca ofiţer în cadrul serviciului rutier din municipiul Sibiu, şi a continuat, un an mai târziu, la Biroul de Cercetãri Penale al Poliţiei Râmnicu Vâlcea. În 1995, a fost numit şef al compartimentului de prevenire a criminalităţii, iar în decembrie 2005 a devenit adjunct al şefului IPJ Vâlcea. Florian Marin a trecut prin diverse stagii de pregătire profesionalã în Danemarca, Statele Unite şi Ungaria, iar în 2004 a absolvit cursurile Colegiului European de Poliţie. Ştie engleza şi spaniola, este căsătorit, şi are un copil. A fost numit inspector şef al IPJ Vâlcea la 24 ianuarie 2008.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU