5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePensionări fără concesii la Compania Naţională a Huilei

Pensionări fără concesii la Compania Naţională a Huilei

Minerii care îndeplinesc condiţiile de pensionare la data de 1 iunie 2009, au fost înştiinţaţi de conducerea Companiei Naţionale a Huilei (CNH), în scris, că trebuie să demareze procedurile de întocmire a dosarului de pensie. Potrivit informaţiilor făcute publice de directorul general al CNH, Nicolae Drăgoi, aproape 700 de angajaţi ai companiei se află într-o astfel de situaţie. Este vorba despre acei angajaţi care au împlinit 45 de ani şi au acumulat 20 de ani de activitate în subteran. Directorul general al CNH, Nicolae Drăgoi, spune că “toţi cei care îndeplinesc aceste condiţii de pensionare, vor trebui să-şi depună, în această lună, dosarele de pensionare, fără nicio excepţie.”
Până acum, cei care îndeplineau, cumulativ, cele două condiţii de pensionare, puteau opta pentru ieşirea la pensie sau pentru continuarea activităţii în sistem. Măsura obligativităţii ieşirii la pensie a fost luată pentru a se evita declanşarea de disponibilizări la CNH, ştiut fiind faptul că, până la finele anului, numărul angajaţilor companiei trebuie să scadă cu aproape 700 de mineri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS