14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFotbal - Cupa României: Porumboiu susţine că CFR Cluj a câştigat meciul cu FC Vaslui cu ajutorul arbitrilor

Fotbal – Cupa României: Porumboiu susţine că CFR Cluj a câştigat meciul cu FC Vaslui cu ajutorul arbitrilor

Patronul grupării FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, miercuri, că arbitrul meciului cu CFR Cluj, Ionică Serea, "a venit cu tema făcută de acasă" pentru a dezavantaja echipa sa şi consideră că preşedintele FRF, Mircea Sandu, nu e străin de tot ceea ce se întâmplă în arbitraj.

"Serea a venit cu o temă foarte clară, a venit şi cu Dan Petrescu observator, iar prezenţa acestuia mă duce deja cu gândul că a fost ceva. Sunt convins că Mircea Sandu nu e străin de treaba asta, dacă nu mă respectă, nici eu nu o să-l mai respect. Nu putea să facă Serea asta de capul lui, mai ales la ce se întâmplă azi cu arbitrajul românesc. Nu ne ascundem acum, poate să mă suspende cât vrea. Să le fie ruşine de la un cap la altul. Ştiu toate dedesubturile, dar am zis să îmi văd de treaba mea până acum", a spus Porumboiu la GSP TV, adăugând că nu va face niciun memoriu împotriva brigăzii, deoarece "nu mai există respect în FRF".

Deţinătoarea trofeului, CFR Cluj, s-a calificat, miercuri, în finala Cupei României, după ce a învins, scor 2-0, pe FC Vaslui, într-un meci disputat pe stadionul Tineretului de la Urziceni. Jocul a fost arbitrat de brigada formată din Ionică Serea, Adrian Vidan şi Aurel Oniţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS