20.6 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGroapa de gunoi de la Petrila arde mocnit de câteva săptămâni

Groapa de gunoi de la Petrila arde mocnit de câteva săptămâni

Localnicii din Petrila, judeţul Hunedoara, sunt disperaţi din cauza gropii de gunoi, care, deşi închisă oficial de la începutul anului, e folosită fără probleme de diverse persoane care vin cu camioanele, aruncă deşeuri şi chiar dau foc gunoaielor. Reprezentanţii gărzii de mediu încearcă să-i depisteze pe vinovaţi ca să le dea amendă. Până atunci însă, fumul şi mirosul greu de suportat le fac viaţa un chin localnicilor.

Reprezentantul Gărzii de Mediu, Cristian Moldovan, a declarat că în urma sesizărilor făcute în presă, inspectorii au constatat că mai multe persoane continuă să arunce deşeuri în groapa de gunoi şi apoi le incendiază. Oamenii care locuiesc în zonă au suportat ani de zile mirosul greu şi spun că au crezut că scapă din acest an, dar în realitate situaţia nu s-a schimbat absolut deloc. Autorităţile încearcă să depisteze maşinile care aruncă ilegal gunoi: e vorba de camioane pe care le poate vedea oricine şi aproape la orice oră.

În Valea Jiului, problema gropilor de gunoi neconforme cu standardele UE este una veche. Gropile de la Uricani şi Vulcan vor fi închise în acest an, iar în zonă va fi amenajată o rampă ecologică ce va deservi şase localităţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS