9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZece ofiţeri vor merge în Argeş pentru identificarea permiselor obţinute fraudulos

Zece ofiţeri vor merge în Argeş pentru identificarea permiselor obţinute fraudulos

Identificarea permiselor de conducere obţinute fraudulos în judeţul Argeş şi acţionarea titularilor în instanţă vor începe astăzi, la această acţiune fiind angrenaţi zece ofiţeri din patru judeţe şi de la Direcţia Regim Permise, au declarat pentru NewsIn oficiali ai MAI.

Conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor a aprobat metodologia de lucru pentru identificarea documentelor nule sau anulabile din dosarele de examinare şi de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule, în cazurile de obţinere a permisului auto prin încălcarea normelor legale, iar această procedură de lucru a fost transmisă ieri la toate serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din ţară. Metodologia prevede că aceste servicii vor dispune, în cazul în care e necesar, verificarea dosarelor de examinare.
Totodată, conform unui comunicat remis ieri agenţiei NewsIn de către Direcţia Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Argeş va avea loc o amplă acţiune de verificare a dosarelor de examinare susceptibile a fi fost întocmite cu încălcarea normelor legale sau prin mijloace frauduloase, la care vor participa atât specialişti din cadrul direcţiei, cât şi ofiţeri din patru judeţe. În total sunt zece ofiţeri care vor purica dosarele asupra cărora planează suspiciuni.
Acţionarea în judecată se va face eşalonat, în funcţie de evoluţia verificărilor.

Înştiinţări prin poştă

Metodologia prevede ca, în cazul în care sunt identificate documente care au fost emise cu încălcarea prevederilor legale, autoritatea emitentă are obligaţia să efectueze verificări prealabile prin care să se stabilească existenţa indiciilor privind această stare de fapt. În cazul confirmării suspiciunilor, structura de asistenţă juridică a instituţiei prefectului va solicita instanţei să constate existenţa situaţiei şi a dreptului de anulare a permisului de conducere.
După depunerea acţiunii la instanţă, printr-un ordin al prefectului, se va lua măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti.
Practic, titularul unui permis de conducere despre care există dovezi că a fost obţinut fraudulos va fi înştiinţat prin poştă să predea permisul şi are obligaţia ca în termen de cinci zile să facă acest lucru. De asemenea, Poliţia Rutieră va fi înştiinţată despre acest fapt, astfel că titularul permisului va figura în baza de date cu permisul suspendat, iar dacă va fi prins conducând va suporta un proces penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere având permisul suspendat.
Din păcate, eventualele erori comise de autorităţi nu sunt incriminate nici în ordonanţă şi nici în metodologie, fiind necesar un proces pentru solicitarea unor daune de către cei care au fost acuzaţi pe nedrept.


„Vom stopa carnagiul de pe şosele“

Guvernul a modificat OUG privind circulaţia pe drumurile publice, introducând un nou alineat la articolul referitor la dispunerea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule.
Potrivit articolului 114, litera e, anularea permisului de conducere se dispune dacă documentul a fost obţinut „cu încălcarea normelor legale, situaţie constatată de instanţa competentă“.
Ministrul de interne Dan Nica a declarat anterior că guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă în baza căreia vor putea fi retrase permisele auto dacă există „indicii temeinice“ că acestea au fost obţinute ca urmare a unor fapte de corupţie. „În acest fel, celor 3.500 de persoane, care acum sunt identificate în această situaţie în cazul Piteşti, le vom retrage permisul de conducere şi în acest fel vom stopa acest carnagiu care există pe şosele ca urmare a unor accidente comise de persoane care au obţinut permisele în acest fel“, a adăugat Dan Nica.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII