5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Prefectura tricefală

Prefectul de Dolj, Florin Stancu, este nemulţumit de organigrama instituţiei pe care o conduce, inclusiv de faptul că majoritatea structurilor au subordonare triplă – atât faţă de prefect, cât şi faţă de cei doi subprefecţi.

Prefectul judeţului Dolj a prezentat vineri, într-o conferinţă de presă, bilanţul activităţii sale după prima lună în această funcţie. Cu această ocazie, a ţinut să precizeze şi ce nu merge în prefectură.

Triplă subordonare

„Munca în Prefectura Dolj am început-o printr-o evaluare a modului de organizare şi desfăşurare a activităţii, evaluare care se apropie de sfârşit şi putem să creionăm câteva concluzii. Am identificat câteva probleme, principala ţinând de modul de stabilire a relaţiilor de subordonare în instituţie“, a spus prefectul de Dolj. Acesta a indicat concret ceea ce consideră că este o problemă: „Mai mult de jumătate din structurile funcţionale ale instituţiei au o triplă subordonare atât faţă de prefect, cât şi faţă de cei doi subprefecţi. Considerăm că o astfel de abordare nu poate să respecte principiul operativităţii. O primă măsură pe care o avem în vedere este să stabilim foarte clar relaţiile de subordonare în instituţie“.
Stancu a încercat chiar o glumă, susţinând că „o conducere tripartită nu poate să funcţioneze decât atunci când, din cele trei persoane aflate la conducere, una este în concediu de odihnă şi alta, în concediu medical“.

Structuri desuete

Poate părea incredibil, dar, la mai bine de doi ani de la integrarea României în Uniunea Europeană, în Prefectura Dolj încă există un Serviciu de Integrare Europeană. Acest serviciu nu-şi mai are rostul, însă alte structuri, care ar fi utile, nu se regăsesc în organigrama prefecturii, susţine prefectul Stancu.
„Altă problemă organizatorică este legată de lipsa unor structuri funcţionale din organizarea Prefecturii Dolj, structuri a căror activitate este oarecum acoperită prin delegarea de atribuţii către anumite persoane. Dar principiul de lucru pe care ni-l dorim este legat de relaţia funcţională între conducător şi o structură funcţională a aparatului, nu o persoană. Nu există un compartiment în domeniul achiziţiilor publice, în managementul situaţiilor de urgenţă, în cel al calităţii serviciilor, nu există o structură organizatorică strict pe domeniul monitorizării şi asistenţei în gestionarea şi atragerea de fonduri europene, pe relaţii internaţionale, pe monitorizarea serviciilor comunitare de utilităţi publice, nu există nici măcar un compartiment strict pe arhivă sau arhivă funciară, ci doar persoane cu atribuţii“, a declarat prefectul de Dolj. Soluţia pe care o întrevede Stancu ţine de modificarea organigramei: „Ne dorim lărgirea organigramei prin înfiinţarea acestor compartimente, nu neapărat prin înfiinţarea de noi posturi. Persoanelor care au astfel de atribuţii li se poate modifica fişa postului astfel încât să se ocupe cu precădere de aceste activităţi şi sperăm să o putem face“.
Prefectul de Dolj a făcut deja o propunere în acest sens către Ministerul Administraţiei şi Internelor, însă pentru modificarea organigramei prefecturilor este nevoie de o hotărâre de guvern. Faţă de actuala organigramă, care include 66 de posturi, prefectul a solicitat încă şapte posturi, inclusiv unul la Direcţia Juridică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII