10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDolj: Traversarea Dunării prin portul Bechet a fost reluată

Dolj: Traversarea Dunării prin portul Bechet a fost reluată

Primele 19 tiruri din zecile de autotrenuri blocate, de vineri, la intrarea în portul Bechet s-au îmbarcat astăzi, în jurul prânzului, pe bacul care face legătura între judeţul Dolj şi localitatea bulgărească Oreahovo, informează NewsIn.

Circulaţia între celor două localităţi a fost reluată după mai bine de 12 ore, autorităţile bulgăreşti reuşind să deszăpezească drumurile din Oreahovo. “Circulaţia a fost reluată de o jumătate de oră. Şoferii autotrenurilor staţionte la intrare în oraşul Bechet au primit aprobarea să înainteze spre port. Bacul va prelua tirurile la fiecare 30 de minute”, a declarat comisarul-şef Stelian Nicolaescu, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Dolj.

Pe timpul nopţii, coloana de autotrenuri oprite s-a întins pe aproape şase kilometri, până în dreptul comunei doljene Lişteava.

În judeţul Dolj, doar un singur drum mai este blocat, Calafat-Craiova, în dreptul localităţii Maglavit. “Se lucrează intens pe acest tronson la deszăpezirea drumului. O parte din conducătorii auto au fost direcţionaţi pe traseul Cetate-Severin, iar şoferii care trebuie să ajungă în localităţile din vecinătatea Calafatului au tras pe dreapta şi aşteaptă degajarea dumului de tonele de zăpadă aruncate de viscolul puternic de vineri seara pe partea carosabilă”, a declarat subcomisar Adrian Căpraru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS