Știri de ultima orăActualitateCampanie împotriva violenţei asupra femeii

Campanie împotriva violenţei asupra femeii

În perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, se desfăşoară pe plan naţional “Campania celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii”. Scopul campaniei este sensibilizarea şi conştientizarea opiniei publice cu privire la problema violenţei în familie, respectiv mobilizarea autorităţilor în prevenirea şi combaterea acestui fenomen.
Activităţile din judeţul Hunedoara cuprind concurs de desene ale copiilor din centrele de plasament din cadrul D.G.A.S.P.C. Hunedoara, acţiuni de informare pe tema violenţei în familie la două licee din Deva şi evenimetul public „Seara de veghe” menit să atragă atenţia asupra consecinţelor acestui eveniment, care se va desfăşura în 10 decembrie, începând cu ora 18 în Piaţa Victoriei din municipiul Deva şi constă în afişare baner, distribuire pliant, aprindere candele.
Violenţa în familie reprezintă o problemă universală care afectează toate ţările lumii, indiferent de gradul lor de dezvoltare, manifestându-se la nivelul tuturor segmentelor societăţii. Comunitatea internaţională a recunoscut că violenţa împotriva femeii, incluzând violenţa în familie, reprezintă un fenomen grav care afectează drepturile fundamentale ale omului la viaţă, siguranţă, libertate, demnitate, integritate fizică şi psihică.
Activităţile din acest an din judeţul Hunedoara sunt derulate de către membrii grupului de lucru consultativ în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie constituit din reprezentanţii a 13 instituţii. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS