Preşedintele Traian Băsescu a prezentat astăzi un posibil calendar al procedurilor constituţionale care vor urma scrutinului din 30 noiembrie, pentru a evita orice confuzii şi a demonta zvonurile lansate din "graba unora" de a începe cât mai repede consultările pentru formarea viitorului Guvern.
Şeful statului a spus că, în contextul lansării, în ultimele zile, a unor teorii cu privire la demersurile preşedintelui ce vor urma alegerilor de duminică, a considerat obligatoriu să prezinte paşii consitituţionali ce decurg din momentul alegerilor şi până la instalarea noului Guvern. De altfel, preşedintele a precizat că a dorit să dea astfel şi presei ocazia de a privi Constituţia şi Regulamentul Camerelor reunite ale Parlamentului, aşa încât să nu fie manipulată de politicieni.
Astfel, şeful statului a estimat, plecând de la realităţile scrutinului din 2004, că validarea alegerilor se va face în jurul datei de 6 decembrie, imediat după acest moment putând fi demarate consultările cu partidele politice în vederea formării viitorului Executiv. Consultările s-ar putea derula până în jurul datei de 20 decembrie, când se estimează că noul Parlament va fi funcţional.
"Numai după ce se face validarea alegerilor poate intra în funcţiune prevederea articoului 103, alineatul 1, din Constituţie care obligă la începerea consultărilor preşedintelui cu partidele.(..) La scurt timp după validarea alegerilor voi emite decretul de convocare a Parlamentului, în conformitate cu articolul 100, alineatul 1 din Constituţie. Deci convocarea Parlamentului se va face prin decret după validarea alegerilor şi, probabil, în timpul consultărilor cu partidele", a explicat şeful statului.
Data la care poate fi convocat Parlamentul nu poate fi înainte de 13 decembrie pentru că, în conformitate cu articolul 63, alineatul 1 din Constituţie, mandatul legislativului este de patru ani, iar în 2004 convocarea Parlamentului s-a făcut la acea dată. "Voi avea consultări cu partidele cu privire la dată, pentru că 13 decembrie este într-o zi de sâmbătă", a spus şeful statului, arătând că, în cazul în care partidele vor solicita acest lucru, va convoca Parlamentul luni, pe 15 decembrie.
"Parlamentul are şi el, conform Regulamentului, o perioadă de cinci zile pentru validarea parlamentarilor aleşi", a adăugat preşedintele, arătând că, în acest termen de cinci zile, vor fi desemnaţi preşedinţii celor două Camere, se vor constitui grupurile parlamentare şi comisiile de lucru, care să poată examina membrii cabinetului propuşi de premierul desemnat.
Astfel, şeful statului a estimat că Parlamentul va fi funcţional în jurul datei de 18-20 decembrie. "Mai avem o altă constrângere constituţională care va determna decizia de desemnare a primului-ministru, din punct de vedere al datei, faptul că primul-ministru trebuie să prezinte cabinetul şi programul în faţa Parlamentului la maxim zece zile de la desemnare", a spus preşedintele. În aceste condiţii, Băsescu a arătat că va trebui să aibă în vedere momentul la care Parlamentul este funcţional, pentru a da primului-ministru posibilitatea să-şi prezinte programul şi echipa în termenii constituţionali.
Un alt imperativ constituţional identificat de şeful statului şi prevăzut în articolul 63, alineatul 3 din Constituţie, îl obligă pe preşedinte să convoace Parlamentul în maxim 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor."Ceea ce înseamnă că – eu nu îmi doresc acest lucru -, dacă, prin absurd, BEC nu ar valida alegerile până pe 20 decembrie, eu voi fi în situaţia să convoc Parlamentul în intervalul de 20 de zile", a spus şeful statului.

