Şase dintre minerii internaţi la Spitalul de Urgenţă Petroşani în urma exploziilor de sâmbătă din mina Petrila au fost externaţi în această după-amiază, întrucât evoluţia stării lor de sănătate a fost bună, informează NewsIn.
Potrivit directorului executiv al Autorităţii de Sănătate Publică Hunedoara, Dan Magheru, doi răniţi au mai rămas internaţi la spitalul din Petroşani, unul la secţia de Chirurgie, celălalt la Ortodepie, iar, conform declaraţiilor directorului Magheru, urmează ca în două zile şi aceştia să fie externaţi, evoluţia stării lor de sănătate fiind bună.
Trei dintre minerii morţi în urma exploziilor de la Petrila – Mateş Daniel , Frăţilă Daniel şi Puian Vasile – au fost înmormântaţi la Petrila, iar Elekeş Attila la Petroşani.
Un număr de 12 persoane au murit şi alte 16 au fost rănite în urma celor două deflagraţii produse sâmbătă, la interval de câteva ore, în subteranul minei Petrila, potrivit ultimului bilanţ. Din primele cercetări s-a stabilit că deflagraţiile s-a produs ca urmare a acumulărilor de gaz metan în subteran.
Opt dintre minerii răniţi la Petrila, aflaţi în stare gravă, au fost transferaţi de la spitale din Capitală.
Şase dintre minerii răniţi, internaţi la Petroşani, au fost externaţi
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

