Știri de ultima orăActualitatePatru echipe de salvatori au coborât în mina Petrila

Patru echipe de salvatori au coborât în mina Petrila

Patru echipe de salvatori, formate în total din 15 persoane, au coborât în această după-amiază în mina Petrila, pentru recuperarea ultimilor patru mineri morţi în exploziile de sâmbătă, informează NewsIn.

Cei patru mineri ale căror trupuri neînsufleţite au rămas în adâncurile minei Petrila şi-au pierdut viaţa în urma primei explozii care a avut loc în subteran.

Echipele au intrat în subteranul minei în jurul orei 15.30, având ca obiectiv monitorizarea şi controlul stării lucrărilor miniere din zona de avarie si evacuarea victimelor rămase. Echipele de salvatori sunt conduse de Petru Drăgoescu, director cu probleme de securitate a Muncii de la Compania Naţională a Huilei.

Azi au fost înmormântaţi, în localităţile Petroşani şi Petrila, patru dintre cei 12 mineri morţi sâmbătă. Ei fuseseră scoşi din mină la scurt timp după prima explozie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS