15.6 C
Craiova
duminică, 19 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul german anunţă că este pregătit să ajute Opel

Guvernul german anunţă că este pregătit să ajute Opel

Guvernul german a anunţat astăzi că este gata să ajute Opel, subsidiara germană a producătorului american de automobile General Motors (GM), dar se va asigura că sprijinul nu se va răsfrânge asupra companiei-mamă şi nici nu va declanşa un lanţ de cereri de susţinere, scrie Reuters.

Opel a cerut guvernului federal şi landurilor germane să îi acorde asistenţă financiară, ca să depăşească greutăţile, agravate de problemele cu care se confruntă şi General Motors.

"Cred că guvernul va face tot ce este necesar ca să ajute compania", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Ulrich Wilhelm.

Guvernul german a afirmat, însă, că vrea să se asigure că nicio parte din ajutorul pe care îl va acorda companiei nu va fi transferată către GM.

Merkel a discutat pe scurt cu secretarul american al Trezoreriei, Henry Paulson, despre problemele cu care se confruntă compania Opel, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului german.

Anterior, ministrul de finanţe Peer Steinbrueck a spus că acordarea de ajutor guvernamental va fi analizată individual, în fiecare caz.

Guvernul german este gata să negocieze cu reprezentanţii producătorului auto, afectat de criza financiară, dar nu este pregătit să ofere ajutoare pentru sectoare industriale întregi, care suferă de pe urma crizei financiare, declarase duminică Steinbrueck.

Comentariile lui Steinbrueck au fost susţinute de cele asemănătoare ale ministrului economiei, Michael Glos, care spunea că se opune unui pachet de salvare a întregului sector auto german, susţinând că nu este rolul statului să intervină atunci când scade cererea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS