10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎn Oltenia au început disponibilizările de criză

În Oltenia au început disponibilizările de criză

1.200 de cereri primite până acum de AJOFM Dolj, alte sute în judeţele limitrofe. Patronatele spun că următoarele şase luni vor fi foarte grele pentru industria lohn şi văd ca singură soluţie reorientarea către pieţele din Rusia şi Ucraina.

 

Criza economică mondială care a afectat România a început să producă primele efecte asupra firmelor din Oltenia. Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) au început să primească sute de solicitări pentru disponibilizări colective, multe dintre ele fiind determinate de criza financiară. AJOFM Dolj avea vineri peste 1.200 de asemenea cereri. „Zilnic vin noi solicitări. 12 firme au anunţat că vor să facă aceste disponibilizări în perioada noiembrie 2008 – ianuarie 2009. Cei mai mulţi disponibilizaţi vor fi în această lună (699), apoi în decembrie (452) şi ianuarie (70). Cele mai afectate sectoare sunt agricultura şi construcţiile. Urmează industria uşoară (textile) şi cea prelucrătoare a maselor plastice“, a precizat Laura Nicolăescu, purtătoarea de cuvânt a AJOFM Dolj. În octombrie 2008, Doljul înregistra un şomaj de 7,08%, cu mult peste media naţională, care este de 4%. Din circa 20.000 de şomeri, doar 3.800 primesc indemnizaţii. Trebuie precizat că în ultimii doi ani rata şomajului a fost peste media pe ţară.

Cu disponibilizări masive se confruntă şi judeţul Gorj, dar aici situaţia este explicată şi prin neadaptarea la condiţiile pieţei a unor firme, spune şeful AJOFM, Ion Târlea. „Avem o solicitare pentru disponibilizarea a 537 de persoane la Artego Târgu Jiu, precum şi 90 de persoane la UM Sadu, fosta uzină de armament, dar aici este vorba şi de efectul de piaţă. Nu prea avem investiţii străine în Gorj şi poate de aceea judeţul nu este atât de afectat ca altele. Mulţi lucrează în minerit şi energie, domenii care, deocamdată, rezistă“, a spus Târlea. Tot aici mai putem menţiona şi disponibilizările temporare, până la sfârşitul lunii martie 2009, a 350 de persoane de la sucursala Hidroconstrucţia SA Bucureşti. La sfârşitul lui septembrie, şomajul în Gorj era de 6,2%, cu o uşoară tendinţă de creştere în ultimele luni.

 

Premise sumbre pentru următoarele şase luni

 

Judeţul Olt are una dintre cele mai scăzute rate ale şomajului din Oltenia: 4,8%, în mare parte datorită investiţiilor străine masive din ultimii doi ani. Aici au venit giganţii Pirelli, grupul olandez de patronaj rusesc Vimetco – care a preluat Alro Stalina, şi TMK-Artrom – unde ruşii produc ţevi. Şase societăţi din judeţ au cerut şi ele disponibilizări: din 600 de angajaţi vor rămâne 250. Cele mai multe activează în domeniul agricol. Mult mai îngrijorătoare pare însă situaţia de la TMK-Artrom, unde conducerea a anunţat că va face disponibilizări colective, fără să anunţe, deocamdată, cifra.

Patronatele nu văd o îmbunătăţire a situaţiei în următoarele şase luni. „Vor avea de suferit mai ales exportatorii care lucrează în sistem lohn pentru Europa de Vest. Trebuie să se orienteze spre alte pieţe (Rusia, Ucraina etc.) pentru că altă situaţie nu văd“, a spus, la rândul său, Valentin Cristea, preşedintele patronatelor din Oltenia (F-PRO).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

13 COMENTARII