19.2 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitate Uniunea Armenilor din România, condusă de Varujan Vosganian, declarată de guvern "de utilitate publică"

Uniunea Armenilor din România, condusă de Varujan Vosganian, declarată de guvern „de utilitate publică”

Guvernul a hotărât în şedinţa de marţi ca asociaţia Uniunea Armenilor din România, condusă de Varujan Vosganian, să fie recunoscută ca fiind de utilitate publică, ca "o confirmare a rezultatelor pozitive obţinute în ultimii ani", potrivit Notei de fundamentare.

Uniunea Armenilor din România a fost declarată ca fiind de utilitate publică pentru că "programele şi proiectele pe care le-a iniţiat si derulat au condus la promovarea unor măsuri adecvate care permit cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale armene din România să-şi menţină şi să-şi dezvolte cultura, precum şi să-şi păstreze elementele esenţiale ale identităţii lor, respectiv religia, limba, tradiţiile şi patrimoniul cultural", se precizează în Nota de fundamentare a Ordonanţei Guvernului ce a reglementat noul statut al asociaţei.

Noul statutul de utilitate publică obligă Uniunea Armenilor din România să contribuie şi la promovarea diversităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase din  România, se mai comunică în textul de fundamentare a OG. Potrivit acesteia, Asociaţia s-a implicat în elaborarea unor strategii care au ca scop promovarea spiritului de toleranţă, a dialogului intercultural, precum si a egalitaţii între persoanele aparţinând minorităţilor naţionale şi cele aparţinând majorităţii."Statul acordă anual, prin hotarâri ale Guvernului, asistenţa financiară în scopul derularii unor proiecte şi programe interetnice şi de combatere a intoleranţei, precum şi organizaţiilor cetăţenilor minorităţilor naţionale, membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale. Asociaţia Uniunea Armenilor din România gestionează aceste fonduri alocate cetăţenilor aparţinând organizaţiilor armene de la bugetul de stat", se mai precizează în Nota de fundamentare.

De asemenea, noul statul al Uniunii Armenilor din România îi conferă acestei asociaţii acces preferenţial la resursele provenite din bugetul de stat şi bugetele locale şi dreptul de a i se concesiona servicii publice fără caracter comercial, în condiţiile legii.

Asociaţia Uniunea Armenilor din România a fost înfiinţată la data de 8 februarie 1990, fiind o organizaţie neguvernamentală, umanitară, independentă şi apolitică şi are ca scop principal reprezentarea publică, promovarea şi ocrotirea intereselor cetăţenilor de etnie armeană din România.

Statutul de utilitate publică este un statut acordat ONG-urilor de a căror activitate se consideră că beneficiază publicul larg. Prin utilitate publică, în sensul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, se înţelege orice activitate care vizează atingerea unor scopuri benefice în domenii de interes public general sau al unei colectivităţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS