15.1 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul le-a propus sindicaliştilor majorarea salariilor debutanţilor cu 15% de la 1 ianuarie 2009

Guvernul le-a propus sindicaliştilor majorarea salariilor debutanţilor cu 15% de la 1 ianuarie 2009

Reprezentanţii executivului au propus sindicatelor, la negocierilor de azi, ca salariile debutanţilor din învăţământ şi din sistemul sanitar să crească cu 15% de la 1 ianuarie 2009, cu condiţia să întrerupă protestele, a declarat, pentru NewsIn, preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu.

"Reprezentanţii guvernului au spus că ar fi de acord ca salariile profesorilor şi ale medicilor, care au în prezent 600-700 lei, să crească din luna ianuarie a anului viitor cu 15%, însă noi nu vom întrerupe protestele dacă salariile din sistemul bugetar nu vor creşte de la 1 noiembrie cu 25%, într-o primă etapă", a declarat liderul sindicatului CNSLR.

El a adăugat că aceste majorări ar urma să fie cuprinse în strategia pe termen scurt a legii salarizării bugetarilor.

Petcu a mai spus că la discuţiile de luni nu au fost luate în discuţie majorarea salariilor profesorilor cu 50% şi nici cea care priveşte majorarea salariilor în întreg sectorul bugetar cu 50%, spunând că protestele sindicaliştilor vor continua.

La rândul său, la finalul discuţiilor cu sindicaliştii, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a anunţat că marţi şi miercuri vor avea loc noi discuţii la nivel de experţi între reprezentanţii federaţiilor sindicale şi cei ai executivului pentru a stabili care ar fi efortul bugetar necesar majorărilor salariale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII