Un doljean care susţine că se numeşte Ştefan s-a urcat în această seară, în jurul orei 20.00, pe unul dintre stâlpii instalaţiei de nocturnă a stadionului "Ion Oblemenco" din Craiova şi refuză să se dea jos. De mai bine de o oră, pompierii, poliţia şi jandarmeria – alertaţi de locatarii din zonă – au sosit la faţa locului şi negociază cu bărbatul respectiv pentru a-l convinge să coboare. Deocamdată, negocierile nu s-au soldat cu nici un rezultat, Ştefan susţinând că nu se va da jos de pe nocturnă până când o oarecare "Doina din Drănic" nu vine la faţa locului să-i rezolve problemele, pe care însă nu a vrut să le spună. El le-a zis autorităţilor că singurele persoane pe care le cunoaşte în Craiova ar fi naşii lui – "preotul şi preoteasa".
După mai bine de o oră şi jumătate de negocieri, în jurul orei 21.30, bărbatul a coborât de pe instalaţia de nocturnă. Ştefan, care le-a declarat autorităţilor că are 20 de ani, a fost urcat în duba poliţiei şi condus la secţie pentru identificare şi luarea măsurilor care se impun. Înainte de a-l convinge să coboare, poliţiştii bănuiau că ar avea de a face cu un tânăr cu probleme psihice care ar fi crescut la o casă de copii.

