18.7 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateLiga Campionilor - Becali: "Un antrenor de valoare nu pierdea niciodată acest meci"

Liga Campionilor – Becali: „Un antrenor de valoare nu pierdea niciodată acest meci”

Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat, marţi, că îl consideră vinovat pe Marius Lăcătuş pentru înfrângerea cu Lyon, scor 3-5, adăugând că un antrenor valoros nu pierde niciodată un meci în care formaţia sa conduce la pauză cu scorul de 3-2.
"Sunt foarte supărat. La 2-0 nu mai ai voie să pierzi. Era clar că la 3-2 nu mai contam în atac. Asta mă doare cel mai mult, că la 2-0 nu am ţinut de scor. Când ai 2-0 şi mai ales 3-2 la pauză, numai antrenorul e de vină. Un antrenor de valoare nu pierdea niciodată acest meci", a spus Becali la Realitatea TV.
Finanţatorul din Ghencea i-a pus la zid pe Arthuro şi Semedo, după prestaţia celor doi din partida cu Lyon: "Arthuro nu ştia pe ce lume se află, trebuia să vină şi în apărare la fazele fixe. El a pierdut meciul. El ştie să dea numai pase în spate. La fel şi Semedo, era vai de capul lui. Nu ştiu ce a văzut Lăcătuş la Semedo? Era ca un titirez pe acolo, trebuia înlocuit la pauză cu Toja sau Szekely".
Becali a evitat să spună dacă postul lui Lăcătuş este în pericol şi a menţionat că a încercat să îl determine pe acesta să îi înlocuiască la pauză pe Semedo şi Arthuro, dar nu a avut succes: "Şi dacă am intervenit şi nu a vrut să îi schimbe, ce să îi fac eu lui Lăcătuş?".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS