29 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăsescu a trimis spre reexaminare legea care îi lasă fără drepturi pe disidenţii de la Braşov

Băsescu a trimis spre reexaminare legea care îi lasă fără drepturi pe disidenţii de la Braşov

Preşedintele Traian Băsescu a trimis spre reexaminare legea de respingere a unei ordonanţe prin care se stabileau indemnizaţii reparatorii luptătorilor anticomunişti din 1987, propunând adoptarea unui act normativ care să acorde aceste drepturi participanţilor la revolta muncitorească de la Braşov.

Preşedintele a trimis azi Parlamentului, cererea de reexaminare a unei legi prin care Legislativul a respins o ordonanţă a Guvernului care instituia o indemnizaţie reparatorie în valoare de aproximativ 17 milioane de lei vechi pentru participanţii la revolta anticomunistă de la Braşov, din 1987. Şeful statului susţine adoptarea de urgenţă a unui act normativ care să preia dispoziţiile prevăzute în Ordonanţa Guvernului, emisă în scopul acordării unor compensaţii morale şi materiale luptătorilor anticomunişti, participanţi la revolta muncitorească de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, persoane ce nu beneficiau, până la adoptarea acestui act normativ, decât de drepturi simbolice pentru sacrificiile depuse în lupta anticomunistă.

În motivarea cererii de reexaminare a şefului statului, se arată că Ordonanţa nr.6/2008, care prevede acordarea unor indemnizaţii reparatorii participanţilor la revolta muncitorească de la Braşov, din 1987, trebuie transformată în act normativ, dar acesta trebuie să vină în completarea Decterului-lege 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, şi nu în completarea  Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, aşa cum a prevăzut Executivul.

"Din punct de vedere tehnic legislativ, actul normativ a fost emis de Guvern în mod greşit deoarece aduce modificări şi completări Legii nr. 341/2004, al cărei obiect de reglementare îl constituie acordarea de drepturi doar pentru participanţii la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, eveniment distinct de revolta muncitorească de la Braşov din noiembrie 1987", se arată în textul trimis de Băsescu preşedintelui Senatului, Doru Ioan Tărăcilă.

Preşedintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului (IICCR) Marius Oprea a declarat, joia trecută, pentru NewsIn, că îi cere preşedintelui Traian Băsescu să întoarcă în Parlament o lege votată, în 30 septembrie, în Camera Deputaţilor, prin care se respinge o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului care instituia măsuri reparatorii, constând într-o indemnizaţie de aproximativ 16-17 milioane de lei vechi şi posibilitatea pensionării cu cinci ani mai devreme, pentru participanţii la revolta anticomunistă de la Braşov, din 1987, printre care figurează şi Doina Cornea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS