14.5 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe scumpesc alimentele

Se scumpesc alimentele

Carnea de porc, laptele, produsele lactate şi zahărul se vor scumpi cu până la 10%, ca urmare a devalorizării leului, în timp ce preţul uleiului va rămâne nemodificat, susţin reprezentanţii producătorilor din industria alimentară.
Preşedintele Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară, Sorin Minea, a declarat că în a doua jumătate a lunii octombrie se vor vedea primele majorări, de aproximativ 10%, la carnea de porc şi produsele derivate, determinate de scumpirea materiei prime, care provine în proporţie de 70% de pe piaţa comunitară.
Preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui, Valeriu Steriu, susţine, la rândul său, că, începând din noiembrie, produsele lactate vor fi mai scumpe cu 7 până la 10%, din cauza majorării preţurilor la ambalaje şi la consumabile.
Tot din noiembrie va creşte şi preţul zahărului, ca urmare a devalorizării leului, potrivit preşedintelui Patronatului Zahărului din România, Emilian Dobrescu.
În ceea ce priveşte preţul pâinii, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Industriei de Morărit şi Panificaţie, Viorel Marin, a declarat că influenţa devalorizării leului este diferită de la o unitate la alta, iar producătorii care nu vor putea să suporte creşterea euro vor scumpi pâinea. Marin a mai precizat că influenţa devalorizării leului contribuie la costul final al pâinii cu un procent cuprins între 1,5 şi 3.
Referitor la preţul uleiului, acesta nu va creşte, a declarat preşedintele Patronatului din industria uleiului, Viorel Zichil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU