·Poliţiştii de frontieră maramureşeni au reţinut, în flagrant, alţi şase contrabandişti, care trecuseră ilegal peste frontieră un număr de 75.000 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, a caror valoare se ridică la aprox. 100.000 euro
·Acţiunea de contrabandă s-a produs în imediata apropiere a frontierei de stat, pe vârful Stogu din Munţii Maramureşului, la o altitudine de 1.700 m.
·Coordonatorul grupului infracţional era patronul unei societăţi comerciale de exploatare forestieră şi, împreună cu celelalte cinci persoane, va raspunde în faţa legii pentru faptele comise.
·Este cea de-a doua acţiune de contrabandă, depistată de poliţiştii de frontieră maramureşeni, în numai 24 de ore, numărul total al ţigărilor confiscate fiind de 100.000 pachete în valoare de peste 130.000 euro, iar numărul persoanelor reţinute este de opt – 2 ucraineni şi 6 români.
Poliţiştii de frontieră din cadrul IJPF Maramureş au obţinut date şi informaţii potrivit cărora, pe direcţia localităţii Poienile de sub Munte, urmează să se deruleze o acţiune de contrabandă dinspre Ucraina către România, sens în care au intensificat măsurile de supraveghere a frontierei de stat în această zonă.
Drept urmare, în seara zilei de 4 octombrie, în jurul orei 20.00, lucrătorii IJPF Maramureş au observat şase persoane, în locul numit “pârâul Iurcescu”, transportand dinspre linia de frontieră spre interior, cu ajutorul unor prelate, mai multe colete voluminoase.
Având în vedere specificul munos, zona împadurită şi intenţionând să prindă în flagrant toate persoanele implicate, timp de 24 de ore, poliţiştii de frontieră au procedat la supravegherea grupului de contrabandişti.
Astfel, au observat că, după ce s-au deplasat pe o distanţă de circa un km, bărbaţii au încarcat coletele într-o remorcă, pe care, ulterior, au tractat-o cu un utilaj T.A.F., pe o distanţă de aproximativ 1,5 km, până la drumul forestier de pe direcţia Stogu-Poienile de sub Munte. Aici, s-au oprit lângă un autocamion, ascuns lângă pârâul Iurcescu, în care au început să încarce marfa din remorcă.
În acel moment, au intervenit poliţiştii de frontieră maramureşeni, întregul grup de persoane fiind prins în flagrant, iar baxurile transportate – care s-au dovedit a conţine ţigări de provenienţă ucraineană – fiind reţinute.
Din primele verificări, s-a stabilit că grupul este format din cetăţeni români, patru dintre ei – M. Ioan de 49 de ani, B. Vasile de 45 ani, M. Ghita de 33 ani şi V. Ştefan de 37 ani – fiind din Sighetu Marmaţiei, iar ceilalţi doi – A. Mihai de 30 ani şi K. Mihai de 42 ani – din Poienile de sub Munte.
Din declaraţiile celor în cauza, a rezultat că M. Ioan este coordonatorul grupului, acesta fiind şi deţinătorul unei societăţi comerciale, care se ocupa cu exploatarea forestieră pe raza localităţii Poienile de sub Munte.
Celor şase persoane li s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, întreaga cantitate de ţigări descoperită – 75.000 pachete ţigări de provenieţă ucraineană, marca Ronson şi Viceroy, în valoare de aproximativ 100.000 de euro – fiind ridicată in vederea confiscării şi depusă la camera de corpuri delicte a IJPF Maramureş.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii de frontieră maramureşeni, sub coordonarea unui procuror DIICOT în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi luării măsurilor care se impun.
Totodată, au fost informate autorităţile de frontieră ucrainene în vederea efectuării de verificări în comun, în zona de competenţă.
Aceasta este cea de-a doua acţiune de contrabandă, depistată de poliţiştii de frontieră maramureşeni, în numai 24 de ore, numărul total al ţigărilor confiscate fiind de 100.000 pachete în valoare de peste 130.000 euro. Cele opt persoane reţinute până în prezent – 2 ucraineni şi 6 romani – vor răspunde în faţa legii pentru faptele comise.

