18.7 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateArad: Un tren a deraiat din cauza unei roţi de camion

Arad: Un tren a deraiat din cauza unei roţi de camion

Circulaţia trenurilor a fost afectată pentru câteva ore între Oradea şi Arad, miercuri seară, după ce vagonul unui tren de persoane "Săgeta albastră" a deraiat din cauza unei roţi de camion plasată pe calea ferată. Din fericire nici un călător nu a fost rănit, însă oamenii au fost nevoiţi să-şi continue drumul cu alte mijloace de transport.
Incidentul a avut loc în apropiere de localitatea Zerind, aflată la limita dintre judeţele Arad şi Bihor. În urma acestuia cinci trenuri au rămas blocate timp de câteva ore în diverse staţii, altele fiind deviate pe rute ocolitoare.
Trenul de tip "Săgeata albastră" circula pe relaţia Oradea-Arad-Timişoara. Conform declaraţiilor făcute de pasageri mecanicul de locomotivă a frânat brusc, încercând să evite un obstacol. Pentru a se remedia defecţiunea, angajaţii CFR au muncit mai mult de patru ore. Sute de călători au aşteptat, în gara arădeană, Chişineu Criş, până la miezul nopţii pentru a ajunge la destinaţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS