17.9 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTenis: Hănescu şi Crivoi au urcat în clasamentul ATP

Tenis: Hănescu şi Crivoi au urcat în clasamentul ATP

Tenismenul român Victor Hănescu ocupă locul 54, cu patru poziţii mai sus faţă de săptămâna precedentă, în timp ce Victor Crivoi se află pe 63, el urcând 41 de poziţii în urma succesului de la Manerbio, conform ierarhiei ATP Entry publicată luni pe site-ul atptennis.com.
Pe primul loc în ATP Entry, pentru a doua săptămână consecutiv, este ibericul Rafael Nadal cu 6.700 de puncte, urmat de elveţianul Roger Federer, cu 5.930, în timp ce pe locul trei rămâne sârbul Novak Djokovic, cu 5.105 de puncte.
În perioada 25 august-7 septembrie are loc ultimul turneu de Mare şlem al anului, US Open. Principalul favorit al turneului american este noul lider mondial, spaniolul Rafael Nadal, care va juca în primul tur cu germanul Bjorn Phau.
La feminin, cap de serie numărul 1 este Ana Ivanovic (Serbia), ea având-o ca adversară în manşa inaugurală pe rusoaica Vera Dushevina.
Câştigătorul din 2007 al turneului masculin este elveţianul Roger Federer, în timp ce la feminin s-a impus belgianca Justine Henin, retrasă din activitate în acest an.
Pe tabloul principal feminin sunt prezente Sorana Cârstea, care va juca împotriva tenismenei Lucie Safarova (Cehia), şi Monica Niculescu, care va debuta într-un meci cu Kaia Kanepi (Estonia), dar şi Raluca Olaru, venită din calificări, care o va întâlni pe Edina Gallovits.
Pe tabloul masculin este prezent în proba masculină şi Victor Hănescu, el avându-l ca adversar în primul tur pe ibericul Albert Montanes.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS