15.3 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTraian Băsescu l-a decorat post-mortem pe Aleksandr Soljeniţîn

Traian Băsescu l-a decorat post-mortem pe Aleksandr Soljeniţîn

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat miercuri, decretul de conferire post-mortem a Ordinului Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce, scriitorului Aleksandr Soljeniţîn, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, informează un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Şeful statului l-a decorat pe Soljeniţîn  "pentru curajul şi demnitatea de care a dat dovadă, remarcându-se ca una dintre cele mai mari conştiinţe ale Rusiei secolului XX, şi pentru contribuţia avută la îmbogăţirea patrimoniului literaturii universale". Aleksandr Soljeniţîn a încetat din viaţă duminică noapte, la vârsta de 89 de ani. Privat de cetăţenia sovietică în 1974 şi expulzat din URSS, el a trăit timp de 20 de ani în exil în Germania, Elveţia şi apoi Statele Unite, revenind în Rusia la câţiva ani după dezmembrarea URSS, în 1994.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII