32.8 C
Craiova
duminică, 9 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn director de firmă francez a fost găsit spânzurat într-o locuinţă închiriată din Piteşti

Un director de firmă francez a fost găsit spânzurat într-o locuinţă închiriată din Piteşti

Poliţia a deschis o anchetă în cazul morţii unui cetăţean francez, director la o firmă care asigură maşini unelte pentru Uzina Dacia Renault, după ce bărbatul a fost găsit spânzurat în apartamentul în care locuia cu chirie, în Piteşti, informează NewsIn.

Lucien Meloni avea 46 de ani şi era director la o firmă din Ştefăneşti, dar şi patron al unei firme cu acelaşi profil în Piteşti. Cadavrul a fost descoperit de către o prietenă a bărbatului. 

Directorul francez era spînzurat cu o sfoară de clanţa uşii de la dormitor. El nu a lăsat nici un bilet de adio, ceea ce îngreunează ancheta poliţiştilor.

Prietena lui, în vârstă de  20 de ani, a fost audiată de poliţişti, însă a negat că ar fi avut o relaţie intimă cu francezul. Tânăra lucrează ca dansatoare la un club din oraş.

Cercetările au mai scos la iveală faptul că Lucien Meloni era căsătorit în Franţa şi se pare că soţia ar fi vrut să intenteze divorţ. Poliţiştii vor studia actele firmei la care francezul era patron şi vor cere relaţii şi la societatea unde bărbatul avea funcţia de director.

Deocamdată se aşteaptă rezultatul autopsiei şi până atunci, au fost trimise documente la Autoritatea Naţională pentru Străini. Urmează să fie contactată Ambasada Franţei şi să fie puse la punct formalităţile de transport în Franţa a sicriului directorului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII