Camera de Rezolvare a Disputelor din cadrul FIFA a stabilit ca atacantul Adrian Mutu să plătească 12 milioane de euro grupării Chelsea Londra, după ce i-a fost reziliat contractul cu clubul englez în 2004, deoarece a fost depistat pozitiv cu cocaină.
Acest organism al FIFA este format din 21 de membri, dintre care zece sunt reprezentanţi ai fotbaliştilor, zece ai cluburilor şi unul independent, informează site-ul fiorentina.it. Camera de Rezolvare a Disputelor a stabilit suma pe care trebuie să o plătească Mutu după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis că actualul jucător al Fiorentinei este nevoit să achite această compensaţie.
Clubul Chelsea a cerut compensaţii în valoare de opt milioane de lire sterline, considerând că Mutu a încălcat clauzele contractuale, ceea ce a dus la concedierea fotbalistului român.
Chelsea l-a achiziţionat pe Adrian Mutu de la AC Parma, în vara lui 2003, contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline şi a renunţat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce jucătorul a fost depistat pozitiv la un control antidoping. Mutu a fost suspendat şapte luni de federaţia engleză pentru consum de cocaină şi după ispăşirea pedepsei, românul a semnat cu Juventus Torino din postura de jucător liber. Clubul englez susţine că, prin comportamentul său, Adrian Mutu a provocat grupării o pierdere de 13 milioane de lire sterline.
Fotbal: Mutu trebuie să plătească 12 milioane de euro clubului Chelsea
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

