29 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAPIA a finalizat decontarea bonurilor valorice acordate în 2007 pentru culturile agricole de toamnă

APIA a finalizat decontarea bonurilor valorice acordate în 2007 pentru culturile agricole de toamnă

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat ultima plată, de 53 de milioane de lei, către furnizorii de motorină, seminţe sau pesticide, pentru decontarea bonurilor valorice acordate în 2007 pentru înfinţarea culturilor agricole de toamnă, informează astăzi APIA.
"APIA a efectuat, miercuri, ultima plată către furnizorii de materii şi materiale în vederea decontării bonurilor valorice acordate ca sprijin financiar în 2007 pentru înfiinţarea culturilor de toamnă. Valoarea totală a acestei plăţi este de 53 de milioane de lei, în timp ce suma totală alocată pentru decontarea bonurilor valorice se ridică la 1,373 miliarde de lei", se precizează în comunicatul remis azi de APIA.
Potrivit sursei citate, la centrele judeţene şi locale ale APIA au fost depuse 389.032 cereri, pentru o suprafaţă de circa 2,9 milioane de hectare. Suma alocată iniţial, respectiv 1,320 miliarde de lei, a fost suplimentată cu 53 de milioane de lei.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a acordat fermierilor, în 2007, sprijin pentru înfiinţarea culturilor de toamnă prin atribuirea gratuită de bonuri valorice, pentru subvenţionarea motorinei sau a biodiselului şi pentru achiziţionarea de seminţe, pesticide sau îngrăşăminte.
Fermierul a primit bonuri valorice nominale în valoare proporţională cu suprafaţa de teren pe care a înfiinţat culturi agricole. Sprijinul financiar acordat la hectar a variat în funcţie de cultură, fiind de 500 de lei pentru un hectar de grâu, de 400 de lei pentru un hectar de rapiţă şi de 450 de lei pentru alte culturi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS