14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024

Scurte stiri

Bella, probabil cel mai bătrân câine din lume

Un cuplu de britanici susţine că labradorul lor este cel mai bătrân câine din lume, informează ananova.com. David Richardson, de 76 de ani, spune că Bella, o corcitură de labrador, are cel puţin 29 de ani. Bătrânul a povestit că, în urmă cu 26 de ani a adus patrupedul acasă, după ce l-a văzut la un adăpost pentru câini, şi că, din câte îşi aminteşte, atunci animalul avea cel puţin trei ani. Dacă povestirea este adevărată, atunci Bella este, într-adevăr, o „veterană“, care depăşeşte orice record, pentru că, în ani câineşti, cei 29 de ani ar însemna mai mult de 200 de ani. Numai că la institutul pentru protecţia animalelor nu există documente care să susţină această poveste, iar Cartea Recordurilor nu poate înregistra o astfel de „performanţă“ dacă nu există documente justificative. „Nu contează foarte mult, eu ştiu că Bella este într-adevăr cel mai bătrân câine din lume“, a declarat David Richardson. Ultimul câine care a intrat în Cartea Recordurilor datorită vârstei sale a fost Butch, care a murit în 2003, după ce a trăit 28 de ani, iar cel mai bătrân câine din lume până în prezent a fost Bluey, un ciobănesc din Australia, care a trăit 29 de ani.

Record mondial la claxonat simultan

Străzile din Toronto au fost luate cu asalt de sute de biciclişti care s-au adunat pentru a încerca să doboare recordul mondial la claxonat simultant, informează site-ul cyberpresse.ca. În afară de tentativa de doborâre a acestui record mondial, pasionaţii de mersul pe bicicletă au avut şi intenţia de a milita pentru adoptarea unui stil de viaţă ecologic. Cicliştii au sosit, rând pe rând, în centrul oraşului, unde s-au alăturat artistului Chris McKhool, având drept obiectiv acela de a alcătui cea mai mare „orchestră“ formată din sonerii de bicicletă. Se pare că, pentru a înscrie o astfel de performanţă în Cartea Recordurilor, nu este suficient ca soneriile să „cânte“ simultan, ci să sune după o anumită partitură. Prin urmare, organizatorii au împărţit 800 de sonerii care emit sunetul fa, dar în tonalităţi diferite, iar cei care au cântat cu soneriile de la propriile biciclete au ridicat numărul participanţilor la 819. Vechiul record era de 503. Grupul a interpretat un cântec compus special cu această ocazie, intitulat „Walk and Roll“, care se vrea a fi un imn dedicat mediului înconjurător. Organizatorii au notat numele tuturor participanţilor şi au filmat şi fotografiat întregul eveniment, pentru a exista dovezi concludente în acest sens. Toate materialele au fost trimise deja la Guinness Book of Records şi se aşteaptă un răspuns în următoarele câteva zile.

Poliţist agresat cu bomboane

Un student de la Universitatea din Iowa a fost arestat după ce a aruncat cu bomboane într-un poliţist ce se afla în magazinul campusului, informează site-ul zigonet.com. Poliţistul se afla în campusul universitar pentru a investiga un accident al cărui autor părăsise locul faptei şi îl susţine că a fost agresat de adolescentul Sean McGuire. Omul legii povesteşte că prima dată atenţia i-a fost atrasă de mai multe bomboane aflate „în mod suspect“ pe podeaua magazinului, după care s-a trezit lovit în umăr de o bombonică. „Acuzatul“ spune că nu a avut nici o intenţie de a-l agresa pe poliţist, ci doar încerca să-şi protejeze prietenul, care, se pare, ar fi fost responsabil pentru accidentul pentru care omul legii fusese trimis în campus. Sean McGuire a fost arestat, însă a fost eliberat după ce a plătit o amendă în valoare de 1.000 de dolari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS