19.2 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVest-europenii iau credite din ce în ce mai rar - studiu

Vest-europenii iau credite din ce în ce mai rar – studiu

Consumatorii din vestul Europei iau tot mai rar la credite, cu excepţia celor din Franţa, unde rata de creditare este relativ stabilă de doi ani şi jumătate, potrivit unui studiu al Observatorului Economisirii Europene, citat de AFP.
Diminuarea creditării este vizibilă mai ales la consumatorii britanici. Astfel, dacă în trimestrul al treilea din 2007, britanicii făceau împrumuturi de până la 16% din venitul lor brut, rata a scăzut până la 7% la sfârşitul anului.
În Spania, rata de creditare a scăzut de la 21% în primul trimestru din 2006 până la 16% în trimestrul al treilea din 2007.
Germanii au chiar tendinţa de a renunţa la credite. Astfel, rata lor de creditare s-a diminuat treptat din 1999 până în prezent şi a devenit negativă în 2007 (-1,3% în trimestrul al patrulea).
În Franţa, rata de creditare a consumatorilor casnici este stabilă şi a evoluat în ultimii doi ani şi jumătate într-un interval cuprins între 6% şi 8% din venitul disponibil al francezilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS