27.5 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateItalia: Român, arestat pentru că a agresat sexual şi a înjunghiat o femeie

Italia: Român, arestat pentru că a agresat sexual şi a înjunghiat o femeie

Un român acuzat că a agresat sexual şi înjunghiat o femeie în vârstă de 31 de ani din Lesotho a fost arestat joi seara la Roma. Potrivit presei italiene, victima sa este fiica ambasadorului statului Lesotho, care studiază în capitala Italiei. După ce a fost înjunghiată, ea fost abandonată în stradă, unde au găsit-o două persoane care au alertat autorităţile. Victima este spitalizată la San Filipo Neri, unde a fost supusă unei intervenţii de urgenţă. Este conştientă şi în stare stabilă, dar medicii au declarat că victima ar fi murit din cauza hemoragiei, dacă nu ar fi fost găsită la timp. Românul suspectat de această faptă se numeşte  Ioan Rus, nu are antecedente penale în Italia, dar autorităţile italiene verifică prin intermediul Consulatului român dacă are cazier în România. În cursul zilei de vineri, un imigrant ilegal egiptean, cu antecedente penale, a fost arestat pentru violarea unei studente americane la Milano. Aceste două incidente, au relansat în Italia dezbaterea în legătură cu siguranţa pe străzi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU