20.6 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCercetătorii agricoli ies în stradă

Cercetătorii agricoli ies în stradă

Sindicaliştii din institutele de cercetare agricolă vor picheta astăzi, începând cu ora 11.00, sediile prefecturilor din Arad, Iaşi, Neamţ, Mureş, Buzău şi Dolj, protestând astfel faţă de „mafia retrocedărilor“, care ia terenurile de la institute pentru a le transforma în afaceri imobiliare, a declarat ieri liderul sindical, Aurel Mihai. Preşedintele Sindicatului Liber şi Independent din Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Aurel Mihai, a explicat că, din cauza retrocedărilor „abuzive“, cele 66 de unităţi de cercetare agricolă, care la începutul anului 2007 aveau 59.000 de hectare de teren pe care îl foloseau, au rămas la începutul acestui an cu doar 35.000 de hectare.

 

Retrocedare, dar nu compensare

 

Liderul sindical a precizat că Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice nu se opune retrocedărilor terenurilor către cei care au fost proprietari ai respectivelor suprafeţe înainte de colectivizare, ci este împotriva retrocedărilor prin compensare, prin care se dă drept de proprietate pe terenurile staţiunilor de cercetare unor persoane care au avut proprietăţi în alte zone. „În domeniu, există Legea nr. 247/2005, promovată de partidele aflate la putere, în care se prevăd condiţii clare de retrocedare, şi anume cu acte doveditoare, din care să reiasă poziţionarea exactă a fostei proprietăţi, suprafaţa şi proprietarul. Or, tocmai aceste prevederi nu se respectă, comisiile judeţene de fond funciar hotărăsc cât, când, de la cine şi cine să fie împroprietărit, fără a se respecta legea“, a spus Aurel Mihai.

Preşedintele de sindicat, Aurel Mihai, a precizat că la nivelul tuturor institutelor de cercetare agricolă din ţară sunt presiuni de preluare a terenurilor, acestea fiind în Agenţia Domeniilor Statului (ADS), care le împarte „după bunul plac şi în funcţie de interese“, fără a exista documente de proprietate pe respectivele terenuri. Potrivit cercetătorilor agricoli, există o adevărată mafie a acestor terenuri, care implică ADS, prefecturile, Oficiul Naţional de Cadastru sau direcţiile agricole, care „jonglează“ cu legea şi dau aceste terenuri unor persoane interesate de dezvoltarea de afaceri imobiliare.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU