14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăsescu acuză presa de campanii la adresa sa şi spune că va replica la "toate mizeriile" mogulilor

Băsescu acuză presa de campanii la adresa sa şi spune că va replica la „toate mizeriile” mogulilor

În această seară, la întoarcearea de la Bruxelles, preşedintele Traian Băsescu a acuzat presa de campanii împotriva familiei sale şi a avertizat că, de acum înainte, va replica la "toate mizeriile" îndreptate de mogulii de presă împotriva sa şi celor apropiaţi, informează NewsIn.

Băsescu a precizat că face declaraţiile nu atât în calitate de şef de stat, cât de cap al familiei Băsescu. "Fac aceste declaraţii în primul rând în calitate de cap al acestei familii cu trei femei pe care am obligaţia să le apăr, să le respect", a precizat preşedintele.

Şeful statului şi-a început declaraţia prin a dezminţi articolul din ediţia de vineri a Jurnalului Naţional, potrivit căruia şi-ar fi şters datorii. Băsescu a precizat că nici el, nici soţia sau fiicele sale nu a luat credite. El a adăugat că fratele său este cel ce a contractat un credit de 158.000 de dolari în 1994, achitat integral până la termen – 1999, după cum o dovedesc şi actele pe care fratele său le poate pune la dispoziţie.

"Ce face trustul lui Felix acum este doar să apere multitudinea de politicieni, ziarişti, procurori, poliţişti ce au participat cu veselie la devalizarea Băncii Agricole", a spus şeful statului. "În familia Băsescu datoriile se plătesc", a spus el, caracterizând articolul drept "o replică a sistemului mafiot pe care Felix motanul îl patronează", după ce preşedintele a acuzat Parlamentul că a dat o lege prin care erau dezincriminate infracţiunile bancare.

În al doilea rând, şeful statului a criticat "campania pe care greii presei, adevăraţi bărbaţi" au dus-o împotriva fiicei sale, Elena, "un copil încă prea timid şi care a fost supus unor adevărate campanii de oameni sau de analişti de tip tonomat". "Îi bagi fisele în euro, de la patron, şi el apare pe televizor şi în presa scrisă şi spune ce îi place patronului. Ăştia sunt analiştii de tip tonomat. Servitorii celor care le bagă pachetele cu euro şi îşi recită calomniile", a expus preşedintele teoria despre ziaristul-tonomat.

"Nici trustul lui Vântu nu a fost mai prejos", a adăugat Băsescu, după ce şi-a concentrat atacurile pe "trustul lui Felix motanul, turnător dovedit". El a invocat şi tema Omar Hayssam, despre care a reamintit că a fost omul de casă al PSD. La acest capitol, preşedintele l-a nominalizat pe Victor Ciutacu, "tonomatul cu euro Ciutacu, un domn care a fost consilierul lui Muşetescu când lui Omar Hayssam i se vindea IPRS Băneasa, Foresta Nehoiu şi Bucovina" şi "foşti directori de la Evenimentul Zilei".

El a susţinut că aceste atacuri arată "slăbiciunea" şi "furia" sistemului mafiot zdruncinat. Băsescu a criticat, pe rând, principalele trusturi de presă, dar şi postul public de televiziune. "TVR se apropie şi ea", a detaliat preşedintele, arătând că postul public şi-a angajat recent nişte "buni recitatori". "Nu se lasă nici Sârbu mai prejos, l-a revitalizat pe defunctul Călinescu".

"Începând de astăzi tonomatele cu euro din presa românească vor primi zilnic replică", a încheiat Băsescu, vorbind despre lipsa de deontologie a mogulilor al căror singur interes ar fi "de a avea linişte pentru trecutul lor".

Jurnalul Naţional scrie în ediţia de astăzi că preşedintele Băsescu a promovat pe când era ministru al Transporturilor o ordonanţă de urgenţă a Guvernului prin care familia sa scăpa de returnarea unei datorii de circa 200.000 USD plus dobânzi către Banca Agricolă, sumă oţinută în mod preferenţial pe când era parlamentar. În acelaşi timp, Jurnalul naţional susţine că în perioada în care a deţinut diferite funcţii publice, între 1994 şi 2001, Traian Băsescu şi familia sa au obţinut echivalentul a peste un milion de dolari din fondurile destinate României prin programul PHARE-UE pentru firmele lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII