22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConstrucţia autostrăzii "Coridorul Patru", demarată în ritm de melc

Construcţia autostrăzii „Coridorul Patru”, demarată în ritm de melc

Consiliul Judeţean Hunedoara va întocmi un memoriu către Ministerul Transporturilor, pe tema lucrărilor prevăzute să înceapă la porţiunea de autostradă dintre Deva şi Orăştie. "Proiectul a fost amânat de două ori, ultimul termen de începere al lucrărilor fiind noiembrie 2007. Firma de consultanţă nu a predat, nici acum, documentaţia. Proiectul este finanţat cu fonduri nerambursabile din Programul ISPA, în valoare de 130 milioane euro. Dacă lucrarea nu va fi gata până la 31 decembrie 2010, vom pierde aceşti bani", a declarat, Dorin Păran, vicepreşedintele consiliului judeţean, în cadrul şedinţei legislativului hunedorean. Acesta susţine că terenurile necesare construcţiei porţiunii de autostradă au fost expropriate în proporţie de 65 la sută, fapt care ar putea permite începerea lucrărilor. De asemenea, este finalizată şi descărcarea de sarcină arheologică a terenurilor.
În plus, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara a declarat că ministerul de resort trebuie să urgenteze licitaţia pentru desemnarea constructorului, pentru ca lucrarea să fie terminată la timp, iar banii să nu se piardă.
Porţiunea de autostradă dintre Deva şi Orăştie face parte din culoarul 4 Pan-European şi are o lungime de 32,8 kilometri. Valoarea investiţiei este estimată la 200 milioane euro şi este finanţată în proporţie de 75 la sută din fonduri nerambursabile ale Programului ISPA, iar diferenţa de la bugetul de stat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS