24.5 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSUA nu sunt de acord cu poziţia României cu privire la Kosovo

SUA nu sunt de acord cu poziţia României cu privire la Kosovo

Subsecretarul de stat american Nicholas Burns şi-a exprimat astăzi dezacordul faţă de poziţia Bucureştiului cu privire la Kosovo şi speranţa că România se va alătura ţărilor care au recunoscut independenţa noului stat.

Întrebat cum comentează poziţia Spaniei şi României, care sunt membre NATO, dar nu recunosc declaraţia unilaterală de independenţă a Kosovo, Nicholas Burns a răspuns: "Nu suntem de acord. Independenţa Kosovo este în interesul NATO şi UE. Marea majoritate a statelor NATO sprijină independenţa. Trupele noastre au fost acolo timp de aproape zece ani pentru a sprijini pacea. Sper că Spania şi România se vor alătura în cele din urmă majorităţii statelor care cred că s-a făcut dreptate prin crearea acestui stat noi şi independent", a spus Burns într-o dezbatere online mediată de Departamentul de Stat al SUA.

România este una dintre puţinele ţări UE şi NATO care a declarat răspicat că nu va recunoaşte indepedenţa autoproclamată a Kosovo. Preşedintele Traian Băsescu a explicat săptămâna aceasta că România nu va recunoaşte independenţa Kosovo din motive precum acordarea de drepturi colective minorităţilor, nerespectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Serbiei şi inviolabilitatea frontierelor sale.

În total, 17 ţări au recunoscut independenţa Kosovo, dintre care nouă europene. Din UE, independenţa Kosovo a fost recunoscută de Germania, Austria, Franţa, Marea Britanie, Letonia, Italia, Danemarca, Estonia şi Luxemburg. La rândul lor, Statele Unite, Albania, Afganistan, Turcia, Senegal, Australia şi Taiwan consideră Kosovo un stat independent şi suveran.

Ţările UE Olanda, Belgia, Irlanda, Finlanda, Ungaria, Slovenia, Bulgaria şi Lituania, şi Croaţia, candidată la Uniunea Europeană, au anunţat că sunt dispuse să recunoască independenţa Kosovo, dar nu au făcut-o încă.

Opuse recunoaşterii, în afară de România şi Spania, rămân Rusia, China, Georgia, Republica Moldova, Serbia, Sri Lanka şi Venezuela.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII