22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVizita crucişătorului USS "San Jacinto" la Constanţa

Vizita crucişătorului USS „San Jacinto” la Constanţa

Comandantul Comandamentului Flotei, contramiral de flotilă Mircea Rusmănică, se va întâlni joi, 21 februarie, la Constanţa, cu comandorul Matthew Sharpe, comandantul crucişătorului USS „San Jacinto”, navă care se va afla, între 21 şi 24 februarie, în portul de la Marea Neagră.     
Comandantul navei americane se va deplasa, de asemenea, la Şcoala Militară de Maiştri a Forţelor Navale şi în alte unităţi ale SMFN.
În cadrul discuţiilor, vor fi abordate subiecte referitoare la planul de cooperare bilaterală (în care este cuprinsă şi vizita crucişătorului american la Constanţa) şi la capabilităţile şcolilor de subofiţeri. De asemenea, vor fi analizate modalităţile de creştere a nivelului de interoperabilitate dintre navele şi aeronavele româneşti cu cele americane.

Crucişătorul „San Jacinto” face parte din clasa ARLEIGH BURKE şi este comandat de comandorul  Matthew SHARPE. Nava are lungimea de 173 m, lăţimea de 16.8 m, pescajul de 10.2 m şi deplasamentul de 9,600 t. Echipajul este alcătuit din 402 marinari, dintre care 35 de ofiţeri. Propulsia este asigurată de patru turbine de tipul General Electric LM 2500, care pot dezvolta o viteză de peste 30 noduri.  Nava dispune de instalaţii artileristice, torpile Mk 46 şi rachete Tomahawk şi ASROC.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS