14.6 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateSenatul a aprobat reducerea TVA la 5% pentru alimentele de bază

Senatul a aprobat reducerea TVA la 5% pentru alimentele de bază

Senatorii au adoptat astăzi o iniţiativă legislativă prin care au redus la 5% taxa pe valoarea adăugată (TVA) la alimentele de bază – pâine, carne, lapte, ulei vegetal şi zahăr. Iniţiativa legislativă care modifică Codul Fiscal a fost propusă de senatorii Ilie Sârbu, Petre Daea, Doina Silistru, Liliana Tomoioagă şi Şter Sever – a fost adoptată cu 44 voturi "pentru", 16 voturi "împotrivă" şi 16 abţineri.
Potrivit proiectului legislativ, fondurile necesare pentru a acoperi această reducere ar urma să fie obţinute prin creşterea la 50% a nivelului accizelor pentru iahturi, alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement, avioane şi elicoptere de uz privat şi pentru motoarele de peste 25 CP destinate acestora. De asemenea, potrivit legii adoptate de senatori, compensarea pentru reducerea TVA la alimentele de bază se va face şi prin creşterea accizelor la ţigarete, tutun de fumat destinat rulării în ţigarete, confecţii din blănuri naturale, articole din cristal, bijuterii din aur, produse de parfumerie, arme şi arme de vânătoare, altele decât de uz militar.
Adoptând un amendament al Comisiei de buget-finanţe, senatorii au stabilit că operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse de 5% şi respectiv 9% vor fi impozitate cu 19%.
În cazul cotei reduse de 9%, Codul Fiscal prevede că această cotă este aplicabilă serviciilor privind accesul în muzee, grădini zoologice, botanice, monumente, cinematografe, expoziţii, evenimente culturale, serviciilor privind livrarea de proteze, de medicamente, cazarea în sectorul hotelier.
De asemenea, potrivit proiectului de lege, care are caracter ordinar, plafonul neimpozabil pentru veniturile din pensii va fi stabilit la 1.500 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS